Actualizat aprilie 10th, 2025 10:37 AM
feb. 07, 2017 Andrei Şandor Actualitate, business 0 1498 vizualizari
Pe site-ul Aeroportului din Oradea încă se mai poate (sau, mai exact, se poate din nou) completa chestionarul online prin care conducerea instituției vrea să colecteze opiniile potențialilor călători cu privire la noi destinații. Conform unui comunicat de presă transmis marți, 7 februarie, doleanțele bihorenilor care se interesează de acest subiect pot „influența decizia operatorilor aerieni” în ceea ce privește deschiderea de noi rute de la Oradea. Printre altele, prin intermediul chestionarului, cei de la Aeroport vor să afle despre destinațiile către care ar trebui introduse curse permanente sau /și zboruri de tip charter. Urmăriți ACEST LINK pentru a completa formularul electronic.
Reamintim că o primă consultare de acest tip a cetățenilor interesați de posibilele oferte de curse aeriene ale Aeroportului din Oradea a fost lansată în colaborare cu Consiliul Județean Bihor în mandatul președintelui Cornel Popa. Atunci, lucrările de modernizare a pistei de decolare / aterizare erau încă în plină desfășurare. În acest moment, de la Oradea se poate merge cu avionul la București și Iași, iar din vară se va putea merge și la Constanța. De asemenea, au fost deja bătute în cuie curse de Milano, Barcelona, Torino și Antalya. Există, de asemenea, posibilitatea continuării relației cu Tel Aviv, de unde au venit deja la Oradea – direct – turiști israelieni.
nov. 15, 2022 0
nov. 03, 2022 0
mai 12, 2022 0
mai 21, 2020 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0