Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 05, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2277 vizualizari
O acțiune de adâncă „apreciere” la adresa politicienilor a avut loc în această dimineață la Oradea, în Piața Unirii. Mai mulți tineri înarmați cu steaguri tricolore (inclusiv cu blazonul dacic pe unele) și-au manifestat patriotismul și scârba la adresa clasei politice. Trecătorii au putut auzi, grație sistemului de sonorizare adus în centru (n.b.: semn că manifestația a fost autorizată), chiar și vocea lui Adrian Păunescu de pe vremea când „dirija” corurile Cenaclului Flacăra, oamenii intonând varianta românească a piesei „Give Peace a Chance” a lui John Lennon. Dar cel mai difuzat șlagăr în ziua de sâmbătă, 5 noiembrie, a fost cântecul lui Victor Socaciu, dedicate „mamelor lor”. Melodia a fost acompaniată de fluturatul steagurilor, însă nu mulți cetățeni se aflau în zonă, așa că doar 2 – 3 oameni s-au apropiat de zona din fața statuii lui Mihai Viteazul pentru a vedea mai bine ce doresc, de fapt, cei cu tricolorul.
„Vin ai noștri, pleac’ ai noștri / Noi rămânem tot ca proștii / Ăia hoți, ăștia hoți / Mama lor la toți! / Ne promit marea cu sarea / Și conduc aiurea țara…” – versuri readuse în actualitate având în vedere că peste câteva zile va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare.
dec. 27, 2022 0
dec. 31, 2019 0
oct. 15, 2019 0
mai 07, 2019 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0