Adrian Anca, numit șef al departamentului de scouting la FC Bihor Oradea

FC Bihor Oradea a anunțat cooptarea lui Adrian Anca în cadrul clubului, fostul atacant urmând să preia conducerea departamentului de scouting.

În vârstă de 50 de ani, Adrian Anca va avea rolul de a coordona activitatea de monitorizare și selecție a jucătorilor, în cadrul proiectului sportiv derulat de clubul orădean.

Cu o carieră solidă în fotbalul românesc, Anca s-a remarcat ca jucător la CFR Cluj, unde a strâns 118 apariții și 47 de goluri, fiind parte din echipa care a câștigat eventul campionat–cupă în 2008.

După încheierea carierei de jucător, acesta a activat ca antrenor, având rezultate notabile în ligile inferioare, inclusiv promovarea Bihorului Beiuș în Liga a III-a și câștigarea Supercupei Bihorului în 2025.

Prin această numire, FC Bihor mizează pe experiența acumulată de Adrian Anca atât pe teren, cât și în zona tehnică, pentru consolidarea lotului în sezoanele următoare.

Distribuie