
Administrația Bazinală de Apă Crișuri anunță noi investiții la Acumularea Leșu, unde au fost instalate un sistem modern de retenție a deșeurilor plutitoare și primele insule ecologice din administrarea instituției. Proiectul face parte din procesul de modernizare a barajului, realizat prin PNRR.
Potrivit reprezentanților ABA Crișuri, sistemul de retenție de tip Log Boom are o lungime totală de aproximativ 215 metri și este format din două bariere amplasate strategic pentru a intercepta materialul lemnos și deșeurile plutitoare transportate de viituri, înainte ca acestea să ajungă în zona barajului.
Montajul a fost realizat de Asociația CSR Nest, în cadrul contractului de execuție derulat de asocierea coordonată de SOCOT S.A., iar sistemul a fost produs de compania românească Valrom Industrie.
Premieră pentru acumulările administrate de ABA Crișuri
În cadrul proiectului au fost amplasate și primele insule ecologice din administrarea ABA Crișuri, o soluție implementată pentru prima dată la nivelul instituției.
Sistemul este alcătuit din șase module, cu o suprafață totală de 150 de metri pătrați, și are rolul de a contribui la filtrarea naturală a apei, prin intermediul vegetației specifice.
De asemenea, insulele ecologice susțin biodiversitatea, oferind habitat pentru specii acvatice și zone de refugiu pentru păsări.
„Prin aceste investiții nu ne limităm doar la protejarea infrastructurii hidrotehnice, ci urmărim și îmbunătățirea stării ecologice a acumulării Leșu. În perioada următoare vom intensifica acțiunile de control în teren pentru eliminarea surselor de deșeuri depozitate în zona Coada Lacului, deoarece cea mai eficientă soluție este prevenirea ajungerii acestora în apă. Protejarea lacului este o responsabilitate comună, iar noi vom continua să acționăm ferm atât prin investiții, cât și prin măsuri de control”, a declarat directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor.
Lucrările continuă la barajul Leșu
În paralel cu aceste investiții, lucrările de modernizare continuă și la scara de pești amenajată pe taluzul din aval al barajului.
Totodată, acumularea se află în etapa de testare, gradul de umplere apropiindu-se de 15%, nivel considerat maxim pentru această fază a proiectului.
Barajul Leșu este, în prezent, singurul baraj din România modernizat prin finanțare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul fiind considerat strategic pentru siguranța construcției hidrotehnice și pentru gestionarea resurselor de apă din bazinul hidrografic Crișuri.
Investiția este inclusă în proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Leșu” și are ca obiectiv protejarea a peste 225.000 de locuitori, consolidarea rezervelor de apă și dezvoltarea unei infrastructuri hidrotehnice moderne și sustenabile în județul Bihor.




