Primăria îi scoate pe dascăli din cancelarii și îi pune la zebră

Limitatoarele de viteză mult înjurate (amplasate în vecinătatea unităților de învățământ), așa numiții „polițiști culcați”, își trăiesc ultimele clipe pe șoselele din Oradea. La ultima ședință ordinară a Consiliului Local,…

Curățenia parcărilor din Oradea va fi dezbătută public

În data de 22 septembrie, orădenii preocupați de curățenia din parcările urbei pot să își spună părerea în cadrul unei dezbateri publice. Ideea aparține Poliţiei Locale, iar dezbaterea este programată…

Descarcerare inteligentă în Bihor printr-un proiect SARTISS (VIDEO)

Un proiect al SARTISS (Search and Rescue Team in Special Situations), botezat „Ora de aur”, a câștigat o finanțare de peste 5.000 euro din partea Grupului Rompetrol. Scopul demersurilor este…

Tată și fiu bihoreni morți în timp ce mergeau la meciul România – Franța

Dublă tragedie marți, 6 septembrie, în județul Alba, pe Drumul Național 1. Doi bihoreni au murit în urma unui accident de circulație petrecut lângă localitatea Dumbrava. Potrivit relatărilor de la…

Țîrle în SUA pentru observarea tehnologiilor autostradale

La puțin timp după ce a aflat că, cel mai probabil, nu va fi el candidatul USL Bihor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Radu Țîrle a plecat peste…

Meșterii populari bihoreni pot participa la un târg în Timiș

Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Bihor anunță meșterii populari din județul nostru că, până în 15 septembrie, se pot înscrie pentru a lua parte la ediția…

Microbuz în șanț la Salonta

Trei persoane au fost rănite în urma unui incident rutier petrecu vinerea trecută, în jurul orei 20:55. Polițiștii relatează că șoferul orădean al unui microbuz rula în direcția Vămii Salonta…

3 bihoreni au dosar penal pentru tăiere ilegală de copaci

Jandarmii bihoreni și reprezentanții ITRSV au făcut o nouă descindere pentru a depista și pedepsi persoanele care taie arbori fără a avea voie să facă acest lucru. Acțiunea a avut…

Concurs pentru postul de manager al Ambulanței. Se bagă și dr. Gălbineanu

În perioada 12 – 16 septembrie, cei care doresc să fie șefi ai Serviciilor Județene de Ambulanță pot să își depună dosarele stufoase cerute de Ministerul Sănătății (MS). Concursul efectiv…

Un pompier-judoka din Oradea a făcut ravagii la New York

Un sportiv legitimat la CSM Liberty Oradea face cinste și Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”. Este vorba despre plutonierul Adrian Bogoșel care, între 26 august și 5 septembrie,…

Traficanți de cultură așteptați la Oradea

Pentru a promova producțiile experimentale și pentru a hrăni apetitul pentru o manifestare culturală care va avea loc în primăvara anului 2012, orădenii vor putea participa, timp de 24 de…

Primarul se vrea și mai iubit de medici: i-a scos din parcările spitalelor

Povestea de iubire dintre primarul Ilie Bolojan și corpul medical de la spitalele aflate sub tutela Municipalității orădene ajunge la un nou capitol. Edilul a ținut morțiș să le mai…

Concluzia conducerii: Cseke și Bolojan au ajutat cel mai mult Spitalul Județean!

Conducerea Spitlului Clinic Județean de Urgență Oradea dă o formă deosebită inclusiv modului în care laudă contribuția Ministerului Sănătății (MS) și a Consiliului Local în materie de investiții. Conform unui…

Aparate noi de joacă în Nufărul, centru și Rogerius

Ultima rundă de aparate de joacă achiziționate de Municipalitate de la o firmă din Cluj ajung la destinație. Luni, 5 septembrie, potrivit unui anunț al Primăriei Oradea, sunt montate ultimele…

A condus băut și fără permis de conducere

În ciuda faptului că avea permisul de conducere suspendat încă din august 2010, un bărbat din Oradea a fost prins la volan. Colac peste pupăză, omul a și consumat băuturi…

Poliția confirmă: dr. Crăiuț s-a explicat

După cum se știe, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, prin Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-a autosesizat în privința medicului orădean Doru Crăiuț, acuzat de o parte a…

La instalare, Adelina Coste a fost acoperită cu flori (VIDEO/FOTO)

Primul subprefect-femeie al județului Bihor, Adelina Coste, a fost instalată oficial. Luni, 5 septembrie, în prezența secretarului de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Mihai Capră și a prefectului Gavrilă…

Pe listele comune USL Bihor, PSD pretinde poziția 2

După finalizarea cu succes a negocierilor pentru candidaturile cele mai importante, principalele partide care compun Uniunea Social Liberală (USL) în Bihor, PSD și PNL, au de trecut un hop poate…

Se descurcă cu „nebunia” de la frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră bihoreni liniștesc spiritele: sunt pregătiți pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei. Ca de obicei la final de august și început de septembrie, acest…

Bihor: 77% dintre candidați au eșuat la Bac!

Dezastrul din vară a fost confirmat de deznodământul catastrofal al sesiunii din august / septembrie a examenului de Bacalaureat din acest an. În Bihor, potrivit centralizării finale transmise de Inspectoratul…