Act notarial fals, pentru scoaterea din țară a unei minore, la Vama Borș

BENQ DIGITAL CAMERAPolițiștii de frontieră de la Vama Borș au reușit să oprească din drum un minor care urma să fie scos din țară cu ajutorul unui document fals. S-a întâmplat joi, 10 aprilie, când, la punctul de trecere Borș, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un șofer din Gorj având ca destinaţie Italia.
Potrivit datelor primite de la comisarul-șef Dan LAzăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, în autoturism mai călătorea şi o minoră, o româncă de 17 ani cu domiciliul pe raza judeţului Suceava. „La controlul de frontieră, tânăra a prezentat pe lângă documentul de identitate şi o împuternicire notarială în care era menţionat acordul părinţilor pentru ca şoferul să o însoţească pe aceasta în străinătate. Poliţiştii de frontieră au constatat că împuternicirea notarială prezentată de minoră nu întruneşte condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, fiind falsă”, spune cms-șef Lazăr. Adolescenta le-a spus autorităților că a obţinut declaraţia notarială de la un conaţional a cărui identitate nu o cunoaşte. Fata dorea, chipurile, să ajungă la părinţii ei care sunt în Italia.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

65 − 56 =