Actualizat octombrie 11th, 2024 11:03 AM
aug. 28, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 572 vizualizari
La data de 27 august, la ora 23.50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe strada Mihai Eminescu din municipiul. Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri din Oradea, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Brașov, județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din Oradea, înspre strada Piața Ion Creangă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, amenajată la intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Republicii, ar fi accidentat un tânăr de 17 ani, din Oradea, care s-ar fi angajat în traversarea străzii Republicii pe marcajul pietonal, în timp ce s-ar fi deplasat pe bicicletă.
În urma accidentului rutier, tânărul de 17 ani a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Conducătorul autoturismului a fost testat atât cu cu aparatul etilotest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 11, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0