Actualizat noiembrie 5th, 2024 10:02 AM
nov. 27, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 759 vizualizari
Duminică, 26 noiembrie, în jurul orei 18.44, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe drumul județean 763, în afara localității Sudrigiu, din Bihor, s-a produs un accident rutier.
În urma investigațiilor efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, un bărbat, de 41 de ani, din comuna Pietroasa, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 763, în afara localității Sudrigiu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus, de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Răbăgani, județul Bihor.
În urma accidentului rutier, o femeie, de 44 de ani, din comuna Pietroasa, pasageră în autoturismul condus de bărbatul, de 41 de ani, ar fi suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
oct. 23, 2024 0
oct. 16, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 25, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 04, 2024 0