
Un șofer ar fi ignorat semnificația indicatoarelor rutiere și ar fi pătruns pe contrasens. Polițiștii continuă cercetările
Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe centura localității Sânmartin, pe drumul național 76B. Evenimentul a avut loc luni, 27 iulie, în jurul orei 13:00, iar victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor Serviciului Rutier Bihor, accidentul s-a produs la intersecția dintre drumul de legătură al Inelului Metropolitan și DN 76B. Din primele cercetări, un bărbat de 65 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, aflat la volanul unui autoturism, ar fi încălcat semnificația indicatorului „Cedează trecerea” și a indicatorului de obligare spre dreapta. Acesta ar fi efectuat un viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula spre Oradea.
În urma impactului, cei doi conducători auto, o femeie de 63 de ani și un minor de 10 ani, ambii pasageri în primul autoturism, au suferit leziuni și au fost transportați la spital.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului, sub supravegherea unui procuror.




