Accident între localitățile Salonta și Mădăras

Luni., la ora 18.40, polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe DN 79, între localitățile Salonta și Mădăras, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism și o bicicletă.

În urma accidentului rutier, biciclistului i-au fost efectuate manevre de resuscitare, la fața locului, de către personalul medical specializat, apoi a fost transportat la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale.

Rezultatul testării conducătoarei autoturismului cu aparatul etilotest a relevat faptul că aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii rutieri salontani  efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

 

Distribuie