ABA Crișuri caută finanțare europeană pentru proiecte de combatere a secetei în bazinul hidrografic Ier

Administrația Bazinală de Apă Crișuri (ABA Crișuri) face demersuri pentru atragerea de fonduri europene destinate unor proiecte de combatere a secetei și de refacere a resurselor de apă în bazinul hidrografic Ier, una dintre zonele tot mai afectate de schimbările climatice.

Instituția a transmis către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate documentația prin care își exprimă disponibilitatea de a deveni partener în proiectul „Gestionarea integrată a măsurilor de conservare a biodiversității în Bazinul Hidrografic Ier”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.

Proiectul vizează zona acumulării nepermanente Andrid și are ca obiectiv principal creșterea capacității naturale de retenție a apei, refacerea rezervelor de apă subterană și reducerea efectelor perioadelor de secetă.

Concret, ABA Crișuri propune transformarea unei suprafețe de aproximativ 166 de hectare într-o zonă cu rol de retenție și gestionare eficientă a apei. Printre măsurile avute în vedere se numără reconectarea râului Ier cu fosta luncă inundabilă, amenajarea unor zone umede, realizarea unei rețele de microcanale pentru acumularea și circulația apei, precum și decolmatarea unor albii vechi pentru refacerea circuitului hidrologic.

„Gestionarea apei în contextul schimbărilor climatice presupune identificarea permanentă a unor soluții și oportunități de finanțare pentru investiții cu efecte pe termen lung. Ne propunem să păstrăm apa în natură și să creștem capacitatea sistemului de a face față secetei”, a declarat directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor.

Proiectul include și amenajarea unei zone de retenție în amonte de acumularea Andrid, care va funcționa ca rezervor natural, dar și lucrări de stabilizare a malurilor și refacere a habitatelor de zone umede, cu rol în protecția biodiversității.

Totodată, sunt prevăzute modernizarea și digitalizarea echipamentelor hidromecanice și a stației hidrometrice din zonă, pentru o monitorizare mai eficientă a resurselor de apă.

Prin aceste investiții, ABA Crișuri urmărește creșterea rezilienței bazinului hidrografic Ier și adaptarea la efectele tot mai frecvente ale secetei.

Distribuie