Actualizat octombrie 7th, 2024 10:33 PM
aug. 12, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1944 vizualizari
Miercuri, 12 august, la Instituția Prefectului Județul Bihor, a avut loc Conferința de închidere a proiectului ROHU 183 SAFE BORDER, SAFER LIFE.
Proiectul ROHU 183 SAFE BORDER, SAFER LIFE a fost finanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria (www.interreg-rohu.eu) susținut de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanțarea națională a celor două state membre participante la program. Programul este destinat finanțării unor proiecte comune româno-maghiare, care abordează nevoi identificate pe ambele părți ale graniței și care necesită o abordare comună, precum și soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile.
Obiectivele proiectului au fost dezvoltarea unui cadru de cooperare inter – instituțională transfrontalieră în zona Bihor-Hajdú Bihar pentru îmbunătățirea managementului integrat al migrației, elaborarea unei diagnoze privind migrația în zona transfrontalieră Bihor-Hajdú Bihar și intensificarea acțiunilor de informare adresate persoanelor afectate de migrație. Un număr de aproximativ 150 de polițiști români și maghiari au fost instruiți și au făcut un schimb de bune practici în domeniul managementului migrației, beneficiind de echipamente achiziționate și infrastructură de antrenament/instruire reabilitate în cadrul proiectului. Au fost distribuite populației peste 5000 de pliante cu recomandări pentru evitarea situațiilor de risc ca urmare a migrației populației și a fost elaborat un studiu privind impactul migrației asupra regiunii transfrontaliere Bihor-Hajdú Bihar. Totodată, s-a constituit un info-point privind migrația, care, prin intermediul site-ului http://safeborder-rohu.eu/ și organizarea de evenimente periodice, va asigura continuarea monitorizării fenomenului în zonă.
Proiectul a beneficiat de un buget de 287.904,85 EUR, fiind implementat în perioada 14 decembrie 2018 – 31 august 2020. Partenerii proiectului sunt Instituția Prefectului județul Bihor, Căpitănia de Poliție a județului Hajdú Bihar, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
”Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare comună, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.”
oct. 07, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0