Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
sept. 04, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 885 vizualizari
Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) anunță implementarea cu succes a proiectului cu titlul „Întărirea capacității de gestionare și coordonare a dezvoltării turismului de la nivelul municipiului Oradea – VisIT Oradea”, Cod MySMIS2014+/SIPOCA: 150850/966. Proiectul este implementat în perioada 04.07.2022-04.09.2023 cu sprijinul financiar oferit prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, componenta „Consolidarea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local”.
În cadrul conferinței de finalizare al proiectului, care a avut loc în 1 septembrie, susținut de Alexandru Chira, director general Visit Oradea, au fost prezentate scopul proiectului, obiectivele specifice și livrabilele.
Scopul proiectului a fost de a contribui la sprijinirea relansării și dezvoltării turismului la nivelul municipiului Oradea, prin implementarea unor proceduri și instrumente noi, participative, de colectare și analiză a informațiilor din domeniu.
Atingerea scopului proiectului s-a realizat prin îndeplinirea a trei obiective specifice: diagnosticarea principalelor provocări și obstacole întâmpinate de actorii relevanți din turismul orădean în ceea ce privește prezența în mediul online; dezvoltarea unei platforme informatice pentru facilitarea interacțiunii digitale dintre actorii principali din turism și administrația publică locală; și întărirea capacității de definire, implementare și monitorizare a politicilor publice locale, în vederea impulsionării turismului la nivelul municipiului Oradea.
Prin intermediul proiectului s-au realizat și livrat:
– Curs de formare IT, Word & Excel, 6-9 decembrie 2022, Oradea
– Curs managementul destinației, 26-29 iunie 2023, Oradea
– Raport analiză prezență digitală și analiză fișă recomandări pentru 100 stakeholderi
– Creare platformă de tip CRM la nivel de destinație turistică (peste 100 beneficiari)
– Organizarea a 4 întâlniri de lucru: 30 iunie, 18 august, 31 august, 1 septembrie
Platforma (Customer Relationship Management system) CRM permite organizarea digitală, cu informații despre partenerii din ecosistemul turistic local (reprezentanți ai industriei ospitalității – hoteluri, restaurante, cafenele, muzee, teatre, operator de transport etc.) Platforma facilitează integrarea bazelor de date fragmentate, incomplete sau suprapuse, creând o bază de date consolidată cu informații corecte și actualizate, permite realizarea de pachete turistice alături de parteneri pentru creșterea atractivității destinației și permite integrarea complexă a datelor disponibile, respectiv generarea de rapoarte care sprijină politicile publice locale în domeniul turismului. Platforma conține module extrem de utile precum Profil Partener, Media/PR, Evenimente organizate la nivel de destinație turistică, Excursii de familiarizare (cu scopul promovării destinației), Marketing, Inventar dar și un panou de control care poate furniza raportări către administrator – Visit Oradea.
Proiectul s-a desfășurat în intervalul 4 iulie 2022 – 4 septembrie 2023. Valoarea totală a proiectului este de 458.702,00 RON. Visit Oradea contribuind la realizarea proiectului cu 7.920,80 RON, reprezentând cofinanțarea din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.
sept. 16, 2024 0
sept. 04, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 09, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0