Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
aug. 12, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1081 vizualizari
Vineri, 11 august 2023, Consiliul Județean Bihor a depus cererea de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul ,,Creșterea eficienței energetice și reabilitarea clădirii situate în Oradea strada Republicii nr.35”, practic fostul Palat al Finanțelor, care va deveni, odată finalizat, sediul Consiliului Județean Bihor.
Vă reamintim că lucrările de reabilitare au început în august 2022, din bugetul Consiliului Județean, iar prin această cerere depusă astăzi se dorește decontare, din fonduri europene, a cheltuielor eligibile.
Cererea a fost depusă în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, obiectiv specific 2.1: Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (FEDR). Valoarea totală a cererii este de 48.059.810,97 de lei, cu TVA, din care valoarea eligibilă reprezintă 23.147.657,26 lei, cu TVA.
Pe lângă angajații care sunt în prezent la sediul din Parcul Traian, nr.5 din Oradea, în viitorul sediu își vor desfășura activitatea și angajații din direcții sau instituții, precum Direcția Arhitectului Șef, Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland Bihor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor sau Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group.
Totodată, în noua clădire administrativă va funcționa un ghișeu unic, unde vor fi reprezentate toate instituțiile subordonate CJ Bihor.
Palatul Finanțelor Publice este un monument istoric construit în perioada 1899 – 1900 și poartă amprenta cunoscutului arhitect Kálmán Rimanóczy. Construit în stilul eclectic, Palatul a devenit Policlinica Mare după cel de-al II-lea Război Mondial.
iul. 31, 2024 0
feb. 12, 2024 0
feb. 02, 2024 0
ian. 31, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0