Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
sept. 05, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 856 vizualizari
Vineri, 4 septembrie, în jurul orei 14.00, un polițist bihorean, de 51 de ani, din cadrul Serviciului Rutier Bihor, în timp ce desfășura activități de dirijare a traficului rutier pe D.N. 19, la coborârea de pe autostradă, în zona localității Biharia, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism.
Bărbatul care conducea autoturismul respectiv a oprit în afara părții carosabile, însă, ulterior, s-a pus în mișcare cu viteză redusă, moment în care polițistul, pentru a-l determina să oprească, a pus mâna pe brațul stâng al șoferului, prin geamul de la portiera stânga față, care era coborât.
Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, mărind viteza, fapt ce a determinat dezechilibrarea polițistului, care în cădere s-a prins cu mâna de volanul autoturismului.
Conducătorul auto nu a oprit autoturismul, deși polițistul i-a strigat de mai multe ori să oprească. Acesta a fost târât astfel pe o distanță de aproximativ 2-3 metri, pe partea carosabilă, iar apoi s-a rostogolit pe carosabil.
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județen Bihor au depistat și oprit autoturismul respectiv în trafic, la foarte scurt timp, la aproximativ 7 km de locul producerii evenimentului.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 36 de ani, din Ungaria, cu reședință în municipiul Oradea, județul Bihor.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri bihoreni, s-a constatat că bărbatul respectiv nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma evenimentului rutier, polițistul rutier bihorean a suferit leziuni ușoare.
Tot vineri, 4 septembrie, în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Serviciului Rutier l-au reținut pe bărbatul de 36 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Sâmbătă, 5 septembrie, bărbatul de 36 de ani va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru a se dispune măsuri legale față de acesta.
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!