Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 03, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1092 vizualizari
Începând cu data de 5 iulie, orădenii ar putea să se sperie din cauza unor perioade de timp cu zgomot neobișnuit. Primăria face precizarea că nu este vorba despre vreo activitate care ar trebui să alarmeze locuitorii din oraș, căci va fi o acțiune a firmei Zahărul, care a anunțat că, timp de 12 zile, „se vor face suflări la conducta de abur viu de la centrala termică”. Conform unui comunicat transmis de Primărie, în urma acestui proces pot să apară episoade cu zgomot ridicat în oraș. De fapt, „se va produce abur care va fi eşapat în atmosferă şi pot să apară episoade cu zgomot ridicat, care nu trebuie însă, să alarmeze populaţia”, informează autoritățile. Lucrările cu pricina vor avea lor între 5 și 12 iulie, respectiv 22 – 26 iulie. De asemenea, cetățenii trebuie să mai știe că manevrele aferente operațiunii vor fi executate doar în orele de program (7 – 19).
apr. 19, 2012 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0