Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
iun. 27, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1736 vizualizari
Pompierii orădeni au fost puși la grea încercare azi, 27 iunie, când au fost nevoiți să intervină la Hotel Double Tree de lângă Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, după ce a fost semnalat un incendiu la un autoturism aflat în parcarea subterană a hotelului, 3 persoane fiind surprinse de foc şi rămânând blocate în diferite încăperi din subsolul clădirii. Exercițiul tactic de joi, căci despre asta este vorba, a mai presupus salvarea unui om de la etajul 1 al hotelului, care a suferit un accident în încercarea de a se autoevacua în momentul sesizării fumului, fiind necesară intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea acesteia. Potrivit celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana”, alerta a fost dată la ora 11 prin numărul unic 112. „La locul intervenţiei s-au deplasat forţele şi mijloacele Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Oradea, care ajunse la locul evenimentului, au procedat la organizarea operativă a intervenţiei pe sectoare, operaţiunile de căutare şi salvare a persoanelor rămase blocate în subsolul clădirii, respectiv de salvare de la înălţime a unei persoane rănite, desfăşurându-se simultan cu acţiunile de localizare şi lichidare a incendiului”, informează lt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU.
La simularea de azi au luat parte echipajele de pompieri militari de căutare, salvare şi evacuare a victimelor, de localizare şi stingere a incendiului, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, cât şi personalul hotelului, dar și forţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Se pare lucrurile au decurs bine, iar specialiștii trag concluzia că, în caz de un incident real, toți cei implicați știu ce e de făcut, situaţiile de urgenţă ce se pot produce la astfel de obiective fiind gestionate „la parametrii optimi de către serviciile de urgenţă profesioniste”.
[nggallery id=1661]
La exercițiul de azi au luat parte 37 pompieri militari, care au acţionat cu 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi două autospeciale de descarcerare.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0