Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
iun. 17, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1343 vizualizari
Cazul de vineri, petrecut pe la o firmă de canapele de pe Șoseaua Borșului se lasă rău pentru muncitorul aggresor. Chiar dacă victima principală a incendierii pare că va scăpa cu viață (dar e ars pe peste 25% din corp), procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au început urmărirea penală împotriva piromanului, pentru tentativă la omor deosebit de grav. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, Cristian Ardelean, muncitorul, Dragoș Ioan „l-ar fi prins cu mâna de gât” pe maistrul său „şi i-ar fi turnat benzină pe tot corpul…, după care i-a dat foc cu o brichetă”.
Așa cum v-am informat, incidentul s-a petrecut în dimineața de 14 iunie, când, după ce a fost trimis acasă pentru că mirosea a băutură, Dragoș a recurs la gestul care putea să îl omoare pe loc pe superiorul său din cadrul firmei (link). Flăcările l-au atins și pe agresor, acesta alegându-se cu arsuri de gradul II. Ambele victime au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean, iar incendiatorul a rămas, pe lângă supraveghere medicală, și sub paza polițiștilor.
sept. 11, 2017 0
mai 23, 2017 0
mai 05, 2017 0
apr. 12, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0