Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
iun. 05, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1859 vizualizari
Deputații și senatorii UDMR testează consecvența USL. Sub semnătura aleșilor maghiari din Parlament, a fost depusă initiative legislative privind „descentralizarea unor servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale”. Practic, un număr de 18 instituții deconcentrate aflate în subordinea Ministerelor ar urma să treacă la Consiliile Județene și Locale, dacă legislativul controlat de USL va adopta propunerea. Printre instituțiile vizate se numără Direcția de Sănătate Publică, Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Inspectoratul Școlar Județean, Cluburile Sportive Școlare, Agenţia judeţeană de plăţi şi intervenţie pentru agricultură sau Direcţia Judeţeană Sanitar-veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În susținerea ideii, deputații și senatorii UDMR spun că „în urma aplicării cerinţelor prezentei propuneri, măsurile si deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale, iar resursele materiale, financiare şi chiar forţa de muncă pot fi folosite cu mai mare eficienţă…”. De asemenea, prin descentralizare, clamată de USL, inclusiv în Programul de Guvernare, ar urma ca aceste instituții „să răspundă unor nevoi prioritare pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale”. Despre necesitatea continuării descentralizării (după ce Educația și Sănătatea au fost deja supuse unui asemenea proces) a vorbit în mai multe rânduri și deputatul Cseke Attila, cel care a făcut posibilă trecerea spitalelor la autoritățile locale în mandatul său de ministru al Sănătății. Acesta a considerat mereu că este necesară şi ar fi benefică descentralizarea unor servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale tocmai pentru rezolvarea mai eficientă a diverselor probleme din teritoriu.
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
mai 08, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0