Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mai 27, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 1 2081 vizualizari
După cum v-am informat în cursul zilei de sâmbătă, ministrul Educației, Remus Pricopie, a fost la Oradea pentru a se întâlni cu directorii școlilor și grădinițelor din Bihor (link). Era normal ca oficialul de la București să treacă și pe la Universitatea din Oradea (UO), lucru care s-a și întâmplat, iar o vizită de ministru într-o perioadă în care condițiile financiare ale unităților de învățământ superior nu sunt cele mai roze poate fi una dătătoare de optimism. Departe, însă, de aspecte concrete privind finanțarea UO, după cum reiese dintr-un comunicat transmis de Biroul de Presă al instituției, întrevederea dintre Pricopie, rectorul Constantin Bungău și restul conducerii unității a fost una mai mult de curtoazie. Pentru a marca împlinirea a 50 de ani învățământ superior la UO, ministrul de resort a oferit instituţiei Placheta şi Diploma aniversară „Dimitrie Gusti”. Distincţiile poartă semnătura lui Remus Pricopie şi pe cea a Ministrului Delegat, Mihnea Costoiu şi au fost oferite în baza unui ordin emis de Ministerul Educaţiei Naţionale.
[nggallery id=1616]
Sâmbătă, la sediul UO, ministrul Pricopie a făcut un tur al perimetrului universitar, a semnat în Cartea de Onoare a Bibliotecii și a vorbit despre strategia ministerului în domeniul educaţiei universitare.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
Bai boule! introdu odata treapta I si II , ca-i invatamantul in picaj liber. vorba ceea: selectie naturala …