Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
mai 23, 2013 Andrei Şandor Actualitate 7 1985 vizualizari
Se repetă cazul localului Moszkva: în urma mai multor reclamații, Primăria Oradea a decis să suspende pentru o lună de zile activitatea Club Avenue. Pedeapsa începe vineri, 24 mai. Potrivit unei informări transmise de Biroul de Presă al Municipalității, în acest an, la Dispeceratul Poliţiei Locale au fost înregistrate apeluri telefonice, precum și sesizări scrise privind tulburarea ordinii şi liniştii publice de către clubul menționat, care se află pe strada Vasile Alecsandri nr. 5. „În urma celor 9 apeluri telefonice au fost întocmite 4 procese verbale de contravenţie, aspecte constatate de către Poliţia Locala Oradea, iar în data de 18.05.2013 Poliţia Municipiului Oradea a aplicat o sancţiune societăţii SC Dorobanţilor Entertaiment SRL, deţinătoarea clubului Avenue, pentru încălcarea în mod repetat a dispoziţiilor legale privind liniştea locatarilor din imobilele învecinate localului mai sus amintit”, se arată în informarea primită azi de la Primărie. Conform procedurii, oamenii de la Poliția Locală și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au efectuat acţiuni de determinare a nivelului de zgomot la imobilele învecinate localului sancționat. Rezultatul: în cadrul celor 2 determinări, nivelul maxim de zgomot admis a fost depăşit.
Sancțiunea cu suspendarea activității Club Avenue a fost dată în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, precum şi cu cele prevăzute în Ordonanţa de Guvern nr. 99/2000. De asemenea, autoritățile locale au acționat şi potrivit Legii nr. 215 din 2001.
Reamintim că un caz similar s-a întâmplat la începutul acestui an când, în urma multiplelor sesizări, Poliția Locală a amendat localul Moszkva de pe str. Moscovei, după care s-a decis suspendarea pentru o lună a activității. Măsura a fost interpretată și ca fiind un atac la populația maghiară din Oradea, localul în cauză fiind cunoscut ca și unul care găzduiește mai mult evenimente culturale care se adresează acestei minorități. Cu toate acestea, români și maghiari din oraș au organizat împreună un flashmob prin care au protestat pașnic împotriva hotărârii Primăriei (link).
sept. 05, 2023 0
iun. 27, 2023 0
iun. 21, 2023 0
feb. 04, 2022 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
Oare cate marsuri de protest se vor face? :))
Încă un bastion al culturii orădene dărâmat de rea-voinţă…
Vorbești prostii în penultimul paragraf, nu a interpretat nimeni așa ceva.
@ciprian: ba tocmai ca nu vorbeste prostii. mai ales politicienii maghiari au interpretat ichiderea moszkva ca affront etnic si au si profitat de ocazie. uite ce s-a intamplat in 15 martie: „……s-a dat start la mai multe manifestări anti-maghiare. Printre cele amintite de președintele executiv al filialei bihorene a UDMR se numără agresiunile (tot mai multe) împotriva persoanelor de etnie maghiară, refuzul unor magazine de a servi clienți care vorbesc ungurește și, nu în ultimul rând, schimbarea denumirii străzii Bajor Andor numai pentru că era nume maghiar. Szabo nu a uitat nici să-l taxeze pe primarul Oradiei pentru decizia de suspendare a localului Moszkva, hotărâre luată, chipurile, pe baza unor reclamații discutabile…”.
Aici e articolul: https://bihorstiri.ro/15-martie-udmr-ii-reproseaza-lui-tokes-ca-oradea-nu-mai-are-viceprimar-foto/ .
Deci din pacate treaba cu moszkva a fost vazuta si ca un atac la maghiarimea din Oradea.
Aa, ok, my bad, am uitat de gunoaiele din UDMR. Eu mă refeream la oameni și pentru moment am crezut că și autorul vorbește tot despre ei.
Eu am fost sigur ca vor fi unii care vor exploata politic inchiderea Moszkva si ca o sa-i dea o coloratura etnica. Mai ales ca cel care a reclamat la greu localul e un peremist!
Era timp asta.
De mult face reclamatii pentru olah zgomotos noapte!
Satul. Vreau liniste!