Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
mai 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 1695 vizualizari
Parcă anul trecut, în precampanie și în campania electorală, nici PSD, nici PNL și nici PC nu le spuneau bihorenilor că pentru o strategie de dezvoltare a județului, în caz că USL câștigă alegerile locale, va fi investită o sumă frumușică de bani. Nu. Anul trecut, pe vremea asta, electoratul era bombardat cu proiecte și strategii prezentate de social-liberalii care s-au prezentat ca știind ce și cum trebuie să facă pentru a reconstrui Bihorul. Se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Miercuri, 15 mai, în prezența vicepreședintelui Ioan Mang (PSD), liderul Consiliului Județean (CJ) Bihor, Cornel Popa (PNL), a anunțat că instituția pe care o conduce a încheiat un contract de aproape 90.000 euro cu consorţiului format din SC RomActiv Business Consulting SRL în asociere cu SC GEA Strategy & Consulting SRL. Este duoul care, aflăm azi, a câştigat o licitaţie organizată deCJ pentru „Servicii de elaborare a strategiei pentru dezvoltarea durabilă a judeţului Bihor, pentru perioada 2014-2020”. De unde poate fi trasă concluzia că, deși părea că USL are totul pentru a (re)pune județul nostru pe calea bunăstării, situația din „teren” este total alta: nu se știe ce e de făcut. Președintele PNL și al CJ, Cornel Popa, a declarat că „nu mai putem avea o dezvoltare haotică, o dezvoltare care să ducă nicăieri”. În cadrul Strategiei care va fi elaborate, va apărea un plan de acţiuni și se va stabili un portofoliu cu proiectele de dezvoltare prioritare. Printre ele, așa cum s-a mai întâmplat și în anii trecuți, se vor număra proiecte de infrastructură, de mediu, proiecte ce vizează dezvoltarea economiei şi creşterea competitivităţii economice, proiecte în domeniul sănătăţii şi educaţiei, dar și proiecte în domeniul turismului. Nu vor fi ocolite nici proiectele de dezvoltare rurală, cele de dezvoltare a resurselor umane, respectiv cele de dezvoltare a capacităţii administrative. Responsabilii de dezvoltarea județului spun că procesul de elaborare a Strategiei „se va baza pe consultări directe cu actori locali şi publicul larg”, urmând a fi constituite grupuri de lucru care au ca scop implicarea inclusiv a populaţiei în elaborarea strategiei. Teoretic, în toamna acestui an (septembrie/octombrie) ar trebui să aibă loc validarea formei finale a Strategiei şi a portofoliului de proiecete aferent acesteia în cadrul consultărilor publice.
[nggallery id=1592]
mart. 07, 2025 0
ian. 03, 2025 0
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
Am citit asa printre randuri Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Teleorman 2010-2020 elaborata de SC GEA Strategy & Consulting SRL si este una dintre cele mai slabe strategii de dezvoltare oe care le-am vazut in viata mea. Varianta aflata pe site-ul celor de la cjteleorman este foarte slab redactata iar programele folosite sunt cred cele mai ieftine, graficele si culorile folosite sunt de rahat iar Analiza Swot facuta este foarte slaba, foarte generala si se poate aplica la toate judetele. Cred ca vor schimba numele judetului Teleorman cu Bihor si strategia Bihorului va fi gata… bine inca cateva modificari. Cand a avut loc licitatia pentru eleborarea acestei strategii si cine s-a prezentat?