Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 10, 2013 Florin Coman Actualitate 0 1169 vizualizari
Se are că strădaniile primarului Ilie Bolojan de a sublinia importanța Monarhiei în dezvoltarea României moderne (și a Oradiei) au avut ecoul potrivit în zona Casei Regale. Duminică, 12 mai, alături de alte personalități, la Castelul Peleș, edilul liberal va primi Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Acesta a fost reînființat de Majestatea Sa Regele Mihai I, în data de 30 decembrie 2011 și a devenit Ordin Dinastic (al Familiei Regale). Conform site-ului oficial al Casei Regale a României, Ordinul recompensează „meritele cetățenilor români și străini care aduc un aport substanțial la dezvoltarea și consolidarea României, prin acțiuni publice sau prin excelența în profesie, pentru fapte puse în slujba Statului și a Națiunii”. Primind această distincție, primarul Bolojan va face parte din clubul celor 1.200 de personae care pot deține Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, numirea făcându-se pe viață. Potrivit jurnalspiritual.eu, în 12 mai, ceremonia de decorare va avea loc după ce, tot la Castelul Peleș, va fi lansat volumul „Avioanele Regelui”. Aceeași sursă mai precizează că Principesa Margareta va fi cea care va decora persoanele despre care s-a decis că merită să poarte această decorație deosebit de onorantă.
aug. 04, 2016 0
aug. 01, 2016 0
mart. 02, 2016 0
aug. 11, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0