Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mai 07, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1202 vizualizari
La sfârșitul lunii aprilie, reprezentantul minorităților cehă și slovacă în Parlamentul României, bihoreanul Adrian Merka (foto) a depus un amendament la Ordonanța nr. 6/2013 a Guvernului, solicitând dublarea birului încasat pentru veniturile obținute de către cei care exploatează resursele natural ale țării. Concret, deputatul Merka cere că, de la 1 februarie 2013, impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, să fie de 1% și nu doar 0,5%, aşa cum prevede Ordonanța inițiatlă. În opinia parlamentarului bihorean, prin implementarea unei asemenea măsuri fiscale, ar creşte veniturile la buget. Iată și lista activităţilor care ar fi afectate de modificarea propusă de Adrian Merka: exploatarea forestieră, extracţia petrolului brut, extracţia minereurilor feroase, extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, extracţia altor minereuri metalifere neferoase şi alte activităţi extractive. De precizat că impozitul stabilit prin această ordonanţă se va aplica până la data de 31 ianuarie 2014, inclusiv. Tot în idea creșterii sumelor de la bugetul de stat, deputatul slovacilor și cehilor solicită și schimbarea textului Ordonanței de Urgență 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor natural. Parlamentarul bihorean propune ca impozitul respective să fie de 80% din veniturile suplimentare și nu 60%, aşa cum apare acum în Anexa care face parte integrantă din OUG 7.
oct. 11, 2016 0
aug. 31, 2016 0
aug. 25, 2016 0
iul. 13, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0