Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1713 vizualizari
În trend cu ultimele alegeri interne de la mai toate partidele politice (excepție făcând, poate, doar PDL), tinerii liberali bihoreni au derulat sâmbătă, 20 aprilie, Conferința Județeană în cadrul căreia și-au ales liderul. De fapt, a fost o formalitate: președintele în funcție, Florin Birta (foto), a fost reales. Tânărul politician penelist a fost și singurul candidat. Deci fără emoții deosebite. Birta a declarat pentru bihorstiri.ro că evenimentul politic de azi, găzduit de sala fostei Case de Cultură a Municipiului, a fost organizat și pentru alegerea membrilor Biroului Județean al TNL Bihor. La Conferința de la Oradea au participat aproximativ 150 de delegați. Consilier județean în funcție și șef la Clubul Sportiv Municipal, Birta este un apropiat al primarului Ilie Bolojan (președinte PNL Oradea).
Departamentul de comunicare din cadrul PNL Bihor transmite că noul Birou Politic Judeţean al tinerilor liberali este format din 8 vicepreşedinţi (Morcan Şerban, Popa Gabriel, Ciora Marius, Domocoş Laviniu, Nica Nicolae, Dubere Adrian, Bezi George și Scridon Cosmin), un secretar al Biroului (Codrean Rareş), 10 membri (Mocan Sebastian, Oală Ligia, Carţiş Horia, Paşcalău Ioana, Butişcă Radu, Sala Răzvan, Ghiurcuţă Cristian, Bundaş Alexandru, Demian Zsolt și Micula Adrian), respective 10 supleanţi.
iun. 05, 2024 0
apr. 04, 2024 0
mart. 15, 2024 0
feb. 23, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0