Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 31, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 1880 vizualizari
Acuzând politizarea funcției de manager al Centrului de Cultură Bihor și nemulțumiți de felul în care „tutorele” instituției, Consiliul Județean (CJ) Bihor, tratează acest domeniu, angajații nu glumesc atunci când promit grevă încă din 1 aprilie. Se pare că, deși au fost mereu nemulțumiri legate de modul în care ajung diverse persoane la șefia instituției, de data asta oamenii sunt mai degrabă solidari cu Radu Pavel (foto), directorul în funcție, dar care va demisiona. Motivul: rezultatul evaluării modului în care acesta și-ar fi făcut treaba la cârma Centrului. O evaluare care se face anual pentru fiecare manager de instituție de cultură aflată sub oblăduirea CJ. Cum rezultatul nu este nici pe departe unul favorabil lui Pavel, însă se suspectează interese politice care s-ar afla în spatele notei finale, urmează să se întâmple mai multe lucruri. Deja, Centrul de Cultură a anunțat o conferință de presă în care vor fi abordate probleme precum „clarificări cu privire la evaluarea managerului”, „clarificări cu privire la contestația depusă de manager” și „prezentarea demisiei de onoarea a managerului” Radu Pavel. De menționat că acesta a fost perceput încă din start ca fiind omul de casă al fostului președinte al CJ, Radu Țîrle. De asemenea, surse din cadrul Centrului spun că postul lui Pavel ar fi deja dat unui liberal, Adrian Dume (ex-lider al studenților de la Universitatea din Oradea, actual cadru didactic acolo). În același timp, de știut că angajații Centrului au transmis deja două scrisori deschise conducerii CJ Bihor manifestându-și profunda nemulțumire privind ceea ce se întâmplă și cerând să nu mai aibă șefi desemnați pe criterii politice. În încercarea de a-și atinge țelul, oamenii de la Centrul de Cultură Bihor vor face mâine (luni) grevă japoneză, apoi sunt hotărâți să „ocupe” sediul instituției, iar apoi nu exclud nici greva foameni.
Vom reveni.
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
mai 02, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Oare el cum a ajuns pe acest post? tot pe criterii politice, asa ca vor trebui sa gaseasca angajatii alte motive reale pentru a face greva, poate intradevar este cel mai bun dintre toti care au ocupat inaintea lui acest post! exemplu, cel care a decedat, dl.dr David! din pacate orice post de director, sa functii de sefi sunt pe criterii politice! sa dea din nou concurs pentru ocuparea acestui post si cel mai bun sa ocupe acest post! Eu sunt de principiu pentru a ocupa un post care pretinde si pregatire profesionala, sa fie ocupat de oameni cu pregatire, si nu pe criterii politice, daca detin in partide oameni cu pregatire atunci hai sa le dam ocazia sa demonstreze! asa ca DL.Pavel Radu a fost pus tot politic acum 2 ani!