Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 31, 2013 Andrei Şandor Editorial 2 2351 vizualizari
După mulți ani, în premieră, Primăria Municipiului Oradea nu s-a (mai) gândit la credincioșii catolici care sărbătoresc mai devreme Paștele. Cel puțin nu la cei care folosesc internetul, din ce în ce mai mulți la număr. Nici pe pagina electronică a administrației locale, nici pe blogul primarului și nici pe contul de Facebook al acestuia nu apare vreun gând pentru cetățenii orădeni de rit catolic. Se poate spune că o frumoasă tradiție (și una de bun simț) nu mai este respectată în primul an din al doilea mandat al lui Ilie Bolojan, mandat în care orașul nu mai are în prima linie de conducere formațiunea care reprezintă maghiarimea (majoritar catolică). Până acum, asemenea scăpări (?) nu erau pe agenda Municipalității. Eu totuși sper că nu este vorba despre o răutate din partea celor care gestionează partea de imagine a edilului și a Primăriei orădene. La urma urmei, și anul trecut, au fost chiar și catolici maghiari care l-au votat cu inima deschisă pe Bolojan. Și cred că, dacă tot clamăm spiritul multietnic și multiconfesional al urbei (inclusiv în masterplanul municipiului), era un gest de maximă normalitate să aruncăm pe site un „Paște fericit” orădenilor care marchează în acest weekend Învierea. Nu costa nimic, dar putea însemna mult!
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0
In Oradea sunt si romani de confesiune catolica!…
si au votat cu domn’ Primar!
HHHaaaaaa ,,,de paste uita,,, dar de premi,,,BA,,,!!!!!