Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
mart. 29, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 1628 vizualizari
„Răscoala” liberalului Viorel Pop din ședința de plen a Consiliului Județean Bihor are ecouri și la sediul OTL. Așa cum bihorstiri.ro v-a informat, consilierul în cauză (care este și director tehnic al OTL) a protestat împotriva acordării a 3 licențe de transport pentru firme care opresc în stația din zona Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, care deservesc navetiști (link). Vineri (29 martie), directorul general al societății de transport în comun, Csuzi Istvan, a explicat pe larg care este motivul împotrivirii, respingând ideea că OTL ar vrea să acapareze toată piața de transport public din județ. Potrivit lui Csuzi, legislația în vigoare este foarte clară: cursele speciale (în care se înscriu și aceste curse de autobuze care duc la lucru și aduc de la muncă înapoi în Oradea angajați de la firme din zona industrială de lângă frontieră) nu ar avea voie să oprească în Oradea în alt loc decât la Autogara din Velența. Cu toate acestea, înțelegând situația și știind că autogara respectivă se prezintă într-o stare deloc atrăgătoare, OTL a fost de acord să pună la dispoziția transportatorilor care operează asemenea curse regulate un număr de stații de pe raza municipiului. Însă, pentru ca autobuzele firmelor în cauză să le poată utiliza, este nevoie de aviz din partea OTL. O formalitate, spune Csuzi Istvan, însă una esențială pentru că este nevoie de evitarea suprapunerii curselor. Cu alte cuvinte, dacă o firmă cere voie să folosească o anumită stație de autobuz, ea va trebui să comunice ora/orele la care ar avea nevoie de locul respectiv, iar OTL va compara orele menționate cu orarul autobuzelor care circulă prin Oradea pentru a se ocoli neplăcerile pentru ambele părți (și pentru călători). Ei bine, în ciuda tutror prevederilor legale și a disponibilității manifestate de fosta Regie autonomă de transport în comun, firmele s-au obișnuit cu binele și „uită” să ceară avizul de la OTL, iar solicitarea de eliberare de licență de transport (sarcină ce cade în curtea Consiliului Județean) este rezolvată favorabil, fără acceptul OTL. De fapt, acest lucru a fost contestat de directorul tehnic Pop în cadrul ședinței, în momentul în care printre cele 20 de licențe apăreau și trei referitoare la stația de autobuz din Parcul 1 Decembrie din Oradea. În opinia consilierului liberal, nu este benefic, nici pentru cetățeni, nici pentru participanții la trafic ca plecarea unui autibuz de navetiști să se facă din centrul orașului. Iar managerul Csuzi Istvan este total de acord cu Pop, declarând că OTL nu-și dorește altceva decât un transport public civilizat și normal. Și, dacă se poate, o acordare de licențe în concordanță cu toate prevederile legale. Întrebat dacă se poate considera că licențele aprobate de CJ fără ca firmele respective să fi primit anterior avizul OTL sunt ilegale, Csuzi a răspuns pentru bihorstiri.ro că da, ele nu respectă în totalitate legislația. Totuși, șeful OTL spune că nu vrea scandal și conflict cu Consiliul Județean, sperând că lucrurile vor intra în normalitate. Potrivit conducerii societății de transport în comun de la Oradea, o rezolvare a problemei ar putea veni printr-o înțelegere cu operatorii de curse pentru navetiști, aceștia urmând să poată intra în oraș și să colecteze/depună călători la prima stație OTL întâlnită în cale. Fără să (mai) traverseze tot orașul. Adică fără să mai procedeze așa cum procedează în acest moment, când deși legea scrie clar că ar trebui să se oprească în autogara autorizată, acest lucru nu prea se întâmplă. Managerul Csuzi Istvan nu exclude ca, după aprobarea bugetului local de către Consiliul Municipal, OTL să gândească o tarifare diferențiată (orădeni/non orădeni), dar și să perceapă o anumită taxă pentru utilizarea stațiilor de autobuz de către alte firme de transport din județ.
mart. 12, 2015 0
nov. 03, 2012 0
sept. 14, 2012 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
ATENŢIUNE! ,
ATENŢIUNEEEE!
desteptareaaaaaaaaaa
ROMÂNEEEEEEEE
Care lege tov czuzi
Legea ta ca la ungaria
Dute ma acolo
Si nu mai da romani de la otl afara
Nu minţi pe cei de la psd că tu nu esti de vină şi nici tov. Viorel
Aha vrei să fie ca la ip şi trăznea
Te pregăteşti ptr. Anul viitor
De ce nu spui ca vrei să privatizezi autobaza cu pop şi clanul lui
Auzi câtă ruşine
,, În opinia consilierului liberal, nu este benefic, nici pentru cetățeni, nici pentru participanții la trafic ca plecarea unui autibuz de navetiști să se facă din centrul orașului. Iar managerul Csuzi Istvan este total de acord cu Pop, declarând că OTL nu-și dorește altceva decât un transport public civilizat și normal.,,
Pe noi cetăţenii nu ne deranjează cursele ci voi de la otl care dati afară români şi spuneţi tot felul de prostii lui tov.mang,sorin,muresan,etc.
De ce nu spuneţi adevărul tov.de la otl oradea
Prosti sunt cei care vă cred
Spre binele cetăţenilor
Care cetăţenii ?
Care ii daţi afară
Nu vie ruşine să daţi afară români inclusive şi membri psd
Pop esti pnl-ist
Aşa trebuie să faci?
Oare ştie Bolojan şi Popa Cornel ce faci in otl Oradea şi ce ganduri ai