Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 29, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1672 vizualizari
Cea mai mică sumă de plătit pentru anul universitar 2013/2014, în cazul școlarizării cu taxă la Universitatea din Oradea (UO), va fi de 2.100 lei (Științe). Iar cel mai scump an universitar plătit este la Facultatea de Medicină și Farmacie (foto), unde cei care vor să studieze în limba engleză vor decarta 18.500 lei. Pe site-ul UO au apărut noile taxe aprobate la începutul săptămânii de Senat. Urmăriți acest link pentru a ajunge la listele cu sumele pe fiecare facultate, pentru fiecare nivel de studii universitare. Conform celor publicate de UO pe propriul portal electronic, pot fi scutiţi de taxă de şcolarizare, o singură dată pentru fiecare program de studii, următoarele cazuri:
– studenţii proveniţi din centrele de plasament, case de tip familial şi orfanii de ambii părinţi, cu vârsta până în 26 de ani, de la programe de studii de licenţă şi masterat cu frecvenţă;
– studenţii proveniţi din centrele de plasament, case de tip familial şi orfanii de ambii părinţi, cu vârsta până în 28 de ani, de la programe de studii de doctorat.
De asemenea, există posibilitatea reducerea taxei de şcolarizare, cu 50%) după cum urmează:
– copiii angajaţilor titulari ai Universităţii din Oradea, cu vârsta până în 26 de ani, de la programe de studii de licenţă şi masterat cu frecvenţă;
– copiii angajaţilor titulari ai Universităţii din Oradea, cu vârsta până în 28 de ani, de la programe de studii de doctorat;
– studenţii consideraţi cazuri sociale cu vârsta până în 26 de ani, de la programe de studii de licenţă şi masterat cu frecvenţă;
– studenţii consideraţi cazuri sociale cu vârsta până în 28 de ani, de la programe de studii de doctorat;
– studenţii consideraţi cazuri medicale foarte grave (Anexa 2 la H.G. 558/1998, art. 8c): studenţii bolnavi de TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular.
Universitatea precizează că dosarele pentru scutirea şi reducerea taxei se depun şi se evaluează anual. Cei în cauză își vor depune dosarele la Prorectorul responsabil cu managementul serviciilor studenţeşti şi sociale, până în data de 20 octombrie a anului universitar. Totodată, studenţii cu dificultăţi financiare pot beneficia de eşalonarea plăţii taxei de şcolarizare anuală, până cel târziu la data de 30 iunie a anului universitar curent. astfel, taxa anuală datorată poate fi achitată în rate lunare, în funcţie de posibilităţile financiare, nefiind calculate majorări de întârziere. Dosarele pentru eşalonarea taxei de şcolarizare vor fi depuse tot la Prorectorul responsabil cu managementul serviciilor studenţeşti şi sociale, până în data de 15 decembrie, respectiv 15 aprilie a anului universitar.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0