Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1160 vizualizari
Un bărbat care a încercat să șpăguiască un polițist orădean pentru ca acesta să treacă cu vederea peste faptul că numerele de înmatriculare ale autovehiculului condus de cel în cauză nu sunt în regulă a fost reținut pentru 24 de ore. Omul a fost prins de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au organizat un flagrant împreună cu ofițeri Direcției Generale Anticorupție (Serviciul Județean Anticorupție Bihor). Autoritățile l-au surprins în cursul zilei de joi, 14 martie, în jurul orei 14:35, pe Nicolae Horjan, în timp ce a oferit unui lucrător de poliție din cadrul IPJ Bihor 200 lei și 20.000 forinți. Conform datelor primite de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, șoferul a fost oprit în trafic în timp ce circula în Oradea. „Cu acest prilej s-a constatat că numerele de înmatriculare provizorii aplicate pe vehicul sunt expirate din data de 09.01.2013, fapta de a conduce pe drumurile publice un astfel de autoturism constituind infracțiunea prev. de art. 85 din OUG 195/2001”, informează procurorul Vasile Popa, purtător de cuvânt al Parchetului. Horjan a pus la bătaie sumele de bani respective pentru ca polițistul să nu întocmească actele referitoare la constatarea infracțiunii, adică să nu-i facă dosar penal în care să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii la regimul circulației rutiere. Potrivit anchetatorilor, încă de ieri, față de mituitor s-a dispus începerea urmăririi penale și a fost decisă reținerea sa pe 24 de ore. Eventuala arestare preventivă va fi hotărâte de magistrații de la Tribunalul Bihor.
apr. 12, 2017 0
mart. 15, 2017 0
nov. 18, 2016 0
iun. 23, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0