Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
feb. 21, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1318 vizualizari
Încep „ostilitățile” în PNL. Liberalii se află în fața a două zile de Congres, eveniment politic marcat de disensiuni între actuala conducere centrală și grupul „dizident” condus de Andrei Chiliman (primarul Sectorului 1 din București) și ex-premierul și ex-președintele Călin Popescu Tăriceanu. Partidul istoric își rediscută Statutul, dar se pregătește și pentru un vot privind echipa de conducere în frunte cu președintele formațiunii politice. Cel în funcție, Crin Antonescu (co-președinte USL și președinte al Senatului), nu ar trebui să se teamă că își pierde funcția. De altfel, chiar și filiala bihoreană îl susține, cu toate că nu a reușit să obțină excluderea deputstului Octavian Bot, cel care, anul trecut după alegeri, i-a împroșcat cu noroi (cică pamfletar) pe liderii locali ai liberalilor. Președintele PNL Bihor, Cornel Popa (care și-a și dat demisia din această cauză din funcția de vicepreședinte pe zona de nord-vest), a declarat joi pentru bihorstiri.ro că din delegația filialei fac parte 36 de persoane, la care se adaugă 9 membri de drept. Liderul bihorean și-a reafirmat sprijinul pentru Antonescu. Totodată, având în vedere apariția noului membru de partid, Klaus Iohannis (primarul Municipiului Sibiu) și posibilitatea ca pentru acesta să se ceară un vot pentru funcția de prim-vicepreședinte, Popa spune că semnalele din societate și din PNL îi sunt favorabile noului venit. „Liberalii nu resping ideea ca dl Iohannis să aibă o funcție de conducere în partid”, spune președintele PNL Bihor. Cât despre eventuale supărări ale unor membri vechi care nu au ajuns încă în asemenea poziții în partid, Cornel Popa nu le exclude, dar consideră că astfel de sentimente ar putea să apară doar „la cei care tot apar pe sticlă și critică”.
iun. 18, 2017 0
iun. 14, 2017 0
iun. 10, 2017 0
iun. 08, 2017 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0