Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 12, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1131 vizualizari
În prima ședință extraordinară din acest an, consilierii județeni ai Bihorului au de dezbătut și de aprobat documente legate de două subiecte. Dintre cele 4 puncte aflate (până la ora publicării) pe ordinea de zi, trei se referă la investiția de modernizare a drumului care leagă orașele Marghita și Tășad (județul Satu Mare). Concret, este vorba despre aprobarea documentației tehnico-economice, aprobarea modificării cofianțării din bugetul Consiliului Județean și despre un act adițional la acordul de parteneriat între părțile implicate (CJ Bihor, CJ Satu Mare, Consiliul Local Marghita și Consiliul Local Tășad). După cum reiese din documentele aferente subiectului, contribuţia CJ Bihor la cheltuielile eligibile este de 772.738,88 lei, iar la cele neeligibile este de 83.980,14 lei. de asemenea, contribuţia Bihorului la TVA-ul legat de cheltuielile eligibile şi neeligibile se ridică la 9.173.100,35 lei.
În același timp, miercuri, aleșii bihorenilor vor trebui să se pronunțe și în privința documentului de poziție în scopul realizării și implementării proiectului „Sistem de management integrat al Deșeurilor în județul Bihor”. Ședința extraordinară va începe la ora 11.
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
mai 02, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0