Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 12, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1453 vizualizari
Deputatul UDMR Szabo Odon critică Guvernul Ponta pentru faptul că a decis să amâne aplicarea ad literam a Legii 1/2010, în care se precizează în mod categoric că și unitățile de învățământ private trebuie să fie finanțate de la bugetul de stat. În opinia parlamentarului bihorean, acest lucru înseamnă automat o discriminare, mai ales că la școlile respective este predată aceeași materie, iar copiii sunt supuși acelorași examene precum colegii lor de la Stat. Szabo spune că, inițial, unitățile private urmau să primească bani de la bugetul de stat din anul școlar 2012/2013, însă noul Guvern a amânat iar termenul de aplicare. Și nu oricum, ci astfel încât să fie pierduți 2 ani școlari. Noul termen propus de Guvern ar fi decembrie 2013, dar, după cum știm, anul școlar începe în luna septembrie. Așa că, mai puțin dacă se face vreun artificiu bugetar/financiar, școlile private vor putea primi finanțare de la Stat numai începând cu anul școlar 2014/2015! „Este o nedreptate și un mesaj foarte prost către exterior”, consideră deputatul Szabo, care se pune în locul unor străini binevoitori care vin în România, construiesc pe banii lor școli moderne și văd că Statul Român nu tratează la fel toate unitățile de învățământ. Culmea, vorbim aici despre partea de învățământ obligatoriu, clasele I – X. Parlamentarul spune că, în afară de Liceul „Don Orione” din Municipiul Oradea, într-o astfel de situație se află încă două unități de pe raza județului Bihor. La dezbaterea acestui subiect în Comisia de specialitate, Szabo Odon a avut două mari surprize: vehemența cu care marele sindicalist televizat Marius Nistor a pledat împotriva școlilor private, dar și tăcerea reprezentanților PNL.
dec. 14, 2022 0
nov. 29, 2022 0
nov. 17, 2022 0
nov. 09, 2022 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0