Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
feb. 06, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1437 vizualizari
Probabil și pentru că s-a supărat când a aflat că protestatarii de luni (4 februarie) au afișat și un banner cu cuvintele „Rușine Bolojan!”, primarul Oradiei s-a arătat de neclintit: nu vrea ca Administrația Domeniului Public (ADP) să le permită voluntarilor să muncească la Adăpostul „Grivei”, chiar dacă aceștia ar face acest lucru fără să fie remunerați. Miercuri, la solicitarea bihorstiri.ro, edilul liberal a spus răspicat: „Domnul Andrica (n.b.: Liviu Andrica, directorul general al ADP) face bine ceea ce face, iar Consiliul Local și-a asumat răspunderea pe acest subiect!”. Cu alte cuvinte, mitingul de luni nu a ajutat la dezamorsarea conflictului dintre iubitorii de animale și Municipalitate, ci pare că a pus paie pe foc. „Dacă vor să presteze munci neremunerate, le putem recomanda noi altele”, a mai spus, cu multiple înțelesuri, Ilie Bolojan, care crede că un oraș civilizat înseamnă (și) să nu existe câini pe străzi. De asemenea, deși de când a devenit primar în anul 2008 niciodată nu s-a arătat îngrijorat de condițiile de la adăpostul de câini gestionat de SOS Dogs cu bani britanici, Bolojan spune că acolo condițiile „erau catastrofale”, iar acum sunt „condiții incomparabil mai bune”. Referitor la impactul pe care prezența a peste 200 de oameni la mitingul de luni (link) ar putea să-l aibă asupra șefului Primăriei Municipiului Oradea, nimeni nu trebuie să-și facă iluzii: edilul rămâne de neclintit. „Nu pot administra orașul după impresiile a 100, 200 sau 300 de oameni, ci pentru 185.000 de oameni, dintre care majoritatea mi-au acordat votul”, a declarat azi Ilie Bolojan, criticând vehement dezvăluirile diverse de pe bloguri, site-uri și din presă și menționând că, spre deosebire de ceea ce ar încerca unii să inoculeze, la „Grivei” câinii nu sunt trași în țepe. Cât despre lipsa de transparență de care unii acuză ADP cu privire la adăpostul de câini fără stăpân, Bolojan a declarat că „este exact opacitatea de la SOS Dogs”.
aug. 13, 2024 0
mai 09, 2024 0
feb. 15, 2024 0
oct. 25, 2022 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0