Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 02, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1116 vizualizari
În dimineața ultimei zile din ianuarie, polițiștii de frontieră care erau de serviciu în Borș au oprit din drumul ei o tânără. Aceasta a fost descoperită având asupra ei un act de identitate ce nu-i aparținea (foto – aradon.ro). În plus fata s-a dovedit a fi și minoră. Oamenii legii au intrat la bănuieli în momentul în care au observat că fotografia din cartea de identitate arătată nu seamănă cu persoana în carne și oase care le-a dat actul. Comisarul-șef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, spune că prin verificările de la sediu s-a stabilit că tânăra are 16 ani și că are domiciliul în Bihor. Cea în cauză le-a spus polițiștilor de frontieră că „a folosit aceasta metodă deoarece nu avea acordul notarial al părinţilor ei şi nici nu era însoţită de un adult, dar îşi dorea cu ‘orice preţ’ să ajungă la părinţii ei în Irlanda”. Cartea de identitate a fost împrumutată de la o verișoară de 27 de ani. Adolescenta nu a fost lăsată să meargă mai departe și este cercetată pentru fals privind identitatea şi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. De asemenea, oamenii de la ITPF au întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru fals privind identitatea şi persoanei care i-a împrumutat fetei cartea de identitate.
iul. 26, 2024 0
apr. 12, 2024 0
apr. 02, 2024 0
feb. 28, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0