Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
Chiar așa: cum de? Pentru că e la modă? Pentru că există spitale și clinici private și în alte țări? Pentru că e un business rentabil? De ce? În aceste zile marcate de declarații (aș zice) pripite și pe jumătate nesăbuite ale ministrului Nicolăescu, mai toată lumea discută despre subiectul banilor pe care spitalele private le „fură” de la Casa de Asigurări de Sănătate, „ruinând” astfel sistemul sanitar de stat și „periclitând” sănătatea cetățenilor români. Pe care, de altfel, Statul dorește cu orice preț să îi protejeze și să le ofere cele mai bune condiții de trai. Dincolo de aspectele strict financiare (astea au fost deja prezentate într-o serie de articole și analize, la nivel local și național), cred că ar merita o dezbatere întrebarea care se referă la motivul pentru care în țara asta a fost nevoie de spitale private. O țară în care cei mai mulți oameni nu își pot permite sume colosale nici măcar atunci când trebuie să se trateze și într-o țară în care tradiția de zeci de ani este policlinica și spitalul de stat și mersul la o cunoștință de-a cuiva care a fost deja bolnav. Țara în care cei ce, de regulă, plâng pe spinarea oamenilor și susțin cauza sistemului de stat, atunci când au o problemă își cumpără repede bilet de avion pentru prima cursă de Viena, de Munchen, de Ankara sau de Paris.
Totuși care este motivul pentru care în România săracă s-a putut dezvolta afacerea numită ‘spital privat’? Că se zice că pornești un business (mai ales atunci când ai concurență serioasă în zonă) doar după ce studiile îți arată că nu vei da faliment după 6 luni și că merită să investești sume inimaginabile pentru un om de rând. Păi, poate că a fost cerere. Poate că unii s-au gândit că persoanele care nu mai au timp să aștepte reforma reală și reclădirea sistemului sanitar de stat și care au nevoie de tratament bun (din toate punctele de vedere) merită să aibă cel puțin dreptul de a alege: între condiții hoteliere de anii ’70 – ’80 și condiții de secolul 21, între moacele plictisite ale portarilor de la stat și fețele senine ale angajaților de la privat, între a descoperi câtă șpagă se dă la x sau la y și a nu da nicun ban drept mită, între atitudinile de șef încrezut ale doctorilor și cele de om aflat în slujba pacientului.
Săptămâna trecută, am avut un scurt schimb de vorbe cu o cunoștință care, evident, a adus în discuție subiectul lansat de ministrul Sănătății. „Fu…le muma de privați! Bine le face Nicolăescu!”, zicea omul, aparent convins. Cu tot regretul (căci e un tip cu care am afinități muzicale, cinematografice și literare), nu am putut să mă abțin. Întâmplarea face că știu că a avut o problemă medicală pe care, după ce a colindat mai multe spitale de stat din Bihor și din Cluj, i-a rezolvat-o spitalul privat din Oradea. Așa că mi-am permis să-i dau o replică: „Serios? Dar anul trecut parcă înjurai statul și spitalele de stat și aproape că am făcut subiect de presă din tine pe motiv că nu ai fost tratat cum trebuie nici după ce le-ai dat sute de euro…”. Rușinat, a abandonat discursul pro-Nicolăescu și a admis printre dinți că, dacă nu ajungea la privatul din Oradea, putea să o sfeclească. Iar nota de plată de la final nu a ajuns la nivelul sumelor pe care le-a lăsat prin buzunarele doctorilor și asistentelor de la stat. Deci de ce a fost nevoie, de fapt, de spitale private în România?
Aș putea da exemplu și un caz pe care l-am trăit ca tată, într-un spital local, în 30 decembrie 2010. Deci, de data asta, sunt și subiectiv, dar îmi asum acest lucru. Pe scurt, după ce a confirmat că e grav și că e nevoie de operație, „domnul” doctor ne-a trimis acasă cu copilul care își fracturase ambele oase de la antebraț pe motiv că „Nu vreți să stați de Revelion în spital, nu-i așa?”. Evident că nu am vrut. Așa că ne-am dus după colț, la spitalul privat, unde copilul a fost internat pe loc și operat a doua zi de dimineață. Iar Revelionul l-a petrecut deja acasă, cu tijele de rigoare și cu mâna imobilizată.
Nu spun că întregul sistem de stat e de rahat, dar puținii care sunt așa nu fac deloc cinste majorității și, din păcate, generează neîncredere în rândul celor care ar putea apela la serviciile medicale din unitățile spitalicești de la stat. Până când nu se va umbla și la mentalitatea angajaților, reabilitările clădirilor și super-dotările aproape că nici nu contează. Desigur, nici la privat nu e totul perfect, iar medicii (transferați de la stat) nu devin peste noapte zei care nu mai pot da greș. Aceeași facultate au terminat-o, indiferent de locul de muncă ulterior. Se supun și ei legilor existente. E mai grav, cumva, un eventual malpraxis de la un spital privat decât unul de la stat? Nu cred. Sunt la fel de inadmisibile și de condamnabile.
Cu toate riscurile, se pare că, dacă e musai, oamenii se vor tot mai mult la privat. Oare de ce? Asta este întrebarea pe care cred că oficialii de la București ar trebui să și-o pună. După care, dacă au găsit răspunsul și au corectat sistemul, n-au decât să faulteze prin orice mijloace privații. Însă dacă grija pentru binele cetățeanului este atât de mare, să nu recurgă la faulturi decât după ce sistemul de stat va funcționa precum în țările spre care ne uităm cu jind.
Loading ...
