Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
ian. 21, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1658 vizualizari
De la înființare, Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) Bihor încearcă și el să organizeze la Oradea manifestări decente cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, 15 martie. Tot de atunci, formațiunea politică nășită de Tokes Laszlo este faultată, prin metode mai mult sau mai puțin ortodoxe, de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) filiala Bihor. Mai nou lupta se duce (și) prin intermediul numerelor de ordine primite de la Primăria Oradea de către cele două partide. Acuzând iar că UDMR încearcă an de an monopolizarea sărbătorii din 15 martie, directorul executiv pe Partium al PPMT, Csomortanyi Istvan (foto), a relatat azi (21 ianuarie) despre pățaniile din 2013, când, prevăzători, cei de la noul partid maghiar au fost primii la ghișeu, în prima zi lucrătoare din an (3 ianuarie). Surpriza mare, spune tânărul politician, a fost că, deși li s-a aprobat solicitarea pentru ziua de rigoare și pentru locurile cerute (statuia lui Szacsvay Imre și cea a lui Petofi Sandor), cererea nu a fost înregistrată cu numărul 1. „Ceea ce este imposibil, pentru că noi am fost primii la ghișeu”, povestește Csomortanyi, precizând că tot o cerere a UDMR se bucură și în 2013 de prioritate. Într-o primă fază, așadar, celor de la PPMT li s-a aprobat o manifestare la statuia Szacsvay din Parcul Libertății, între orele 16 – 18 și a doua la statuia Petofi între orele 18 – 20. Ar fi fost prea frumos. Csomortanyi a relatat luni că, ulterior, secretarul Primăriei Oradea, Ionel Vila, a contactat partidul pentru a comunica faptul că în informarea oficială s-a făcut o greșeală de redactare și că în loc de 2013 a fost trecut anul 2012, motiv pentru care a cerut înapoi avizul. După ce l-au scanat, reprezentanții PPMT Bihor s-au conformat, au dus înapoi la Primărie documentul și au așteptat corectarea textului. După un timp, le-a revenit avizul, însă, în mod surprinzător, nu doar anul a fost corectat, ci și intervalele orare inițiale. Întrebat despre motivele schimbărilor operate, secretarul Vila ar fi declarat: „Eu trebuie să împac aici și capra, și varza”. Conform avizului actualizat, PPMT va trebui să își deruleze acțiunile din 15 martie între orele 14 – 16, respectiv până la ora 19. Se înțelege că totul s-a făcut pentru ca UDMR să nu fie deranjat în pregătirea propriei manifestări de sărbătoare. Liderii PPMT Bihor spun că l-au sesizat și pe primarul Ilie Bolojan despre aceste lucruri și sunt cu atât mai nedumeriți, cu cât UDMR nu mai are viceprimar (ca și în anii trecuți). De asemenea, ei spun că nu e posibil nici ca UDMR să fi depus cererea pentru 15 martie încă din 2012, căci, potrivit unei dispoziții a primarului, asemenea solicitări se pot discuta de Comisia în cauză doar pentru anul în curs. Pare, așadar, un mister modul în care UDMR reușește să își rezolve mereu locurile și orele dorite pentru celebrarea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Și asta fără să fie, oficial, la conducerea municipiului. Cât despre adversitățile dintre cele două formațiuni politice maghiare chiar și în contextul zilei de 15 martie, vicepreședintele PPMT, Zatyko Gyula, spune că partidul său nu ar avea nimic împotrivă ca să sărbătorească împreună cu UDMR. O astfel de propunere a fost avansată și în 2012, când președintele filialei bihorene a Uniunii, Kiss Alexandru, le-ar fi spus rivalilor: „Sunteți nebuni?! În an electoral vreți să organizăm împreună festivitățile?”.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0