Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
ian. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1339 vizualizari
Într-un an care se anunță ceva mai liniștit din punct de vedere politic, partidele au timp de salubrizare internă. Atât PSD, cât și PNL vor avea Congrese naționale, dar nici PDL nu se lasă mai prejos. Democrat-liberalii din teritoriu au timp până în 15 februarie să facă analizele eșecurilor din 2012, a rezultatelor dezastruoase de la alegerile locale și de la cele generale. Apoi, până în luna mai, și în Bihor ar trebuie să aibă loc scrutinuri interne pentru funcțiile de conducere din organizațiile teritoriale și pentru cele aferente forului de conducere a filialei județene. Consilierul local Dorin Corcheș, fost lider al PDL Oradea, a declarat marți (15 ianuarie) că nu mai intenționează să fie președinte al organizației municipale. „Am condus PDL Oradea timp de doi ani, iar rezultatul alegerilor locale m-a făcut să demisionez”, spune tânărul politician care se arată, însă, hotărât să sprijine în continuare, „trup și suflet”, organizația municipală. Mai ales că e lider de grup PDL în Consiliul Local Oradea. În schimb, Corcheș se arată dispus să candideze pentru o funcție în cadrul Biroului Permanent Județean al PDL Bihor. Încă nu se știe care va fi acea funcție.
La fel și Adelina Coste, președinte al Organizației de Femei a PDL Bihor și consilier local de Oradea. Fosta șefă a Cancelariei prefectului Gavrilă Ghilea spune că își dorește o carieră politică, motiv pentru care își va depune candidatura pentru o funcție în conducerea județeană a partidului.
iul. 12, 2019 0
iun. 22, 2017 0
iun. 22, 2017 0
apr. 25, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0