Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 10, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1177 vizualizari
Curtea de Apel Oradea a respins azi, 10 ianuarie, cererea procurorilor DNA de arestare preventiv pe 29 de zile a șefului Poliției Rurale Ciumeghiu, comisarul-șef Florian Rob. Acesta a fost reținut în cursul zilei de ieri, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență. Judecătorii au considerat că angajatul IPJ Bihor nu este pericol public și că poate fi cercetat în stare de libertate.
Așa cum bihorstiri.ro a scris (link), polițistul bihorean este suspectat că ar fi solicitat bani (1.000 euro) și favoruri sexuale de la fiica unui inculpat pentru a interveni pe lângă completul de judecată care urmează să-i decidă soarta. Potrivit datelor legate de subiect, cms-șef Florian Rob ar fi acționat „în numele” magistraților orădeni. Conform celor făcute publice de DNA, fapta incriminată ar fi avut loc iarna trecută, polițistul fiind anchetat pentru că ar fi lăsat „să se înțeleagă că își va exercita influența asupra judecătorilor ce compuneau completul învestit cu judecarea recursului într-o cauză penală în care cele două persoane erau inculpate, astfel încât să pronunțe o hotărâre cu pedepse mai blânde față de cele ce fuseseră aplicate de instanța de fond”.
Față de hotărârea de azi a Curții de Apel Oradea, procurorii DNA pot face recurs, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție București.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0