Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
dec. 20, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1212 vizualizari
height=”210″ class=”alignleft size-medium wp-image-84871″ />A devenit o tradiție pentru Rotary Club Oradea ca, în fiecare ultimă lună a anului, să se implice în acțiuni cu scop caritabil. În 2012, evenimentul „Dăruiește jucăria care ți-a rămas mică”, copiii participanți au fost rugați să vină cu jucării de care nu mi au nevoie, obiectele respective fiind reîncredințate copiilor din familii cu probleme sociale şi financiare. Ca de obicei, la finalul unui spectacol aplaudat, micuții au pus pe scenă jucăriile aduse, iar membrii Clubului Rotary le-au adunat și apoi s-au dus să le împartă la Școala Generală din Girișul de Criș, la Spitalul de Recuperare din Băile Felix și la Căminul Felix. Pe lângă jucării, pachetele au conținut și dulciuri. Conform celor transmise de Rotary Club, scopul acestei acţiuni de a-i învăţa pe cei mici să fie mai buni. Tot în decembrie a avut loc Balul de caritate în cadrul căruia au fost donați bani pentru alte două proiecte: „Dotarea a trei şcoli cu ateliere de tâmplărie, mecanic, croitorie şi cosmetică-coafură” (în Tășad, Bratca și Cizer), scopul fiind cel de a-i ajuta pe tinerii din mediul rural să înveţe o meserie care să-i ajute în viaţă. Al doilea astfel de proiect a fost acordarea a 15 premii elevilor olimpici de la licee din Oradea; este vorba despre elevi care provin din familii cu venituri modeste, fiecare premiu fiind in valoare de 1.000 lei. Această acțiune de premiere a ajuns la a 7-a ediție.
nov. 17, 2015 0
aug. 27, 2014 0
apr. 13, 2012 0
ian. 14, 2012 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0