Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
dec. 06, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1647 vizualizari
Cosmin Moraru, avocat și soția sa, profesoară la un colegiu tehnic din municipiu, sunt căutați de autoritățile orădene, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a deschis un dosar în acest caz aparent extrem de misterios. Conform unor date apărute pe televiziunile centrale de știri, nu doar cei doi soți ar fi dispărut fără urmă, ci și mama soției avocatului în vârstă de 38 de ani. Potrivit surselor judiciare citate de organele de presă centrală, presupusa dispariție a fost semnalată de către o cunoștință a lui Moraru (foto – Facebook), care ar fi declarat că avocatul i-a lăsat cheile locuinței cu instrucțiuni precise: zugrăvire și schimbare de gresie. Anchetatorii au intrat în locuința cu pricina și se pare că au găsit indicii care ar putea duce cu gândul la săvârșirea unor fapte deosebit de grave. Practic, se vehiculează ideea că avocatul și soția sa ar fi ucis-o pe mama femeii, după care, speriați de urmări, ar fi plecat din Oradea. Nimeni nu pare să aibă habar despre motivele pentru care cei doi ar fi comis crima sau despre locul în care cei doi presupuși fugari s-ar putea afla. Portalul realitatea.net notează că „părinţii avocatului au confirmat fuga celor doi, speriaţi că acesta i-a căutat, luni, extrem de agitat, pretinzând că trebuie să plece deoarece este urmărit şi îi aşteaptă pe el şi pe soţia sa 30 de ani de închisoare”.
După cum apare în autodescrierea de pe contul de Facebook al avocatului, Cosmin Moraru a absolvit Liceul „Gojdu” în anul 1993 și a studiat la Universitatea București. Ultima postare pe care „dispărutul” pare că a făcut-o pe internet datează din 3 decembrie și este un text care, la prima citire, critică posibila mituire a electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare:
„PENTRU TOŢI „ACTIVIŞTII POLITICI” : NU MAI MINŢIŢI ! ! ! PE NOI ŞI PE VOI. 98.17 % dintre români sunt la „nivelul” de „pregătire” al celor din videoclipurile prezentate mai-jos…care vă vor hotărî SOARTA. Intenţia postării nu a fost „câştigarea de audienţă”, adică HAI SĂ NE DISTRĂM pe seama cimpanzeilor analfabeţi, ci, DIMPOTRIVĂ, SĂ (NE) PLÂNGEM (SOARTA). ŞI NU (vă) MAI AMĂGIŢI CREDULII cu intenţii aspiraţional don-quijot-iste ! … ce „vibrează” spiralat în faţa pungii cu ulei, zahăr şi făină ! ! ! NU SE VA SCHIMBA NIMIC. PENTRU CĂ ACEASTA ESTE „DEMOCRAŢIA” (?!?). SAU IADUL ÎN CARE TRĂIŢI . TREZIŢI-VĂ RECUNOSCÂNDU-VĂ !”.
feb. 15, 2014 0
iun. 06, 2013 0
dec. 27, 2012 0
dec. 08, 2012 Comentariile sunt închise pentru Presupușii criminali Cristian Moraru și soția sa, Krisztina, au fost prinși în țara cantoanelor
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0