Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
Asistăm în ultima lună la diverse campanii prin care posturi de televiziune, persoane publice și, mai recent, președintele României ne cer ca, de 1 decembrie, să scoatem tricolorul. Și să îl agățăm de oglinzile mașinilor, să îl arborăm la geam, la balcon sau să îl „plantăm” în curte. Ideea sugestionată este că astfel arătăm că ne iubim țara și că suntem patrioți. Nu am nimic cu asemenea idei și campanii. Din păcate mă văd nevoit să recunosc că românul, da, trebuie împins din spate pentru a face ceva. Orice. Din păcate, cu puține excepții reale, așa stă treaba și cu arătarea patriotismului.
Dar ce-ar fi să ne punem următoarea întrebare: o zi din 365 facem paradă cu bentițe tricolore și drapeluri puse în toate locurile posibile și prin asta ne spălăm de păcatul de a nu fi patrioți în restul anului? Că adevărul este că românii nu prea mai sunt patrioți în sensul americănesc de rând al cuvântului. Și nici măcar nu li se poate reproșa acest lucru. Țara ca atare nu are nicio vină, dar, din nefericire, de cel puțin 22 de ani, patria e pe mâini tot mai slabe, iar oamenii nu au disponibilitate și timp pentru a face acte de patriotism evident. De aceea, Ziua Națională a devenit pentru mulți un moment în care alocă neuroni și pentru acest lucru. Parcă aș compara patriotismul de 1 decembrie cu mersul la biserică doar în zilele de sărbătoare sau duminica. Și mă întreb: sunt eu mai puțin patriot dacă nu arborez steagul tricolor de Ziua Marii Uniri? Poate că, fie și fără a purta cocardă și fără a epata cu simbolul național în 1 decembrie, sunt mai patriot decât majoritatea celor care fac această paradă a iubirii de țară o dată pe an. La fel și cu religia: n-or merge unii poate deloc la biserică, dar poate sunt mult mai iubitori de Dumnezeu și mai buni creștini decât puhoiul care se înghesuie să pupe icoanele insalubre. Dacă țin la România? Da. Și iubesc Oradea fără măsură. Cred că am dovedit acest lucru, fără să fie acesta scopul, atunci când am decis, în urmă cu 14 ani, să nu profit de o șansă care nu ți se poate ivi decât o dată în viață. Nu mă laud și nu mă plâng. Eu am ales să revin în țară și să încerc să îmi construiesc viața în locul natal. Deși am avut aproape totul pus pe tavă într-o altă parte a Europei. Va trebui să trăiesc mereu cu gândul că mi-am dezamăgit mama și că am dat cu piciorul în ceea ce a pregătit ea pentru mine. Pentru o viață, probabil, mai bună. Eu am vrut altfel. Nu regret, în ciuda greutăților. Patriotismul meu (și al altor orădeni/bihoreni/români) este dat de strădania cotidiană de a face ceva. Cât știu eu și cât pot eu de mult, de cinstit și de bine. Cred că dacă aceste principii simple ar fi ghidat toți românii (dar mai ales pe cei care au ajuns la butoane) în ultimele două decenii, patria ar fi dus-o mult mai bine decât în momentul de față.
România, să trăiești! Dar lasă-ne și pe noi să trăim cu și pentru tine!
La mulți ani!
PS: 1 decembrie 2012 înseamnă pentru bihorstiri.ro prima zi din al 4-lea an de existență.
La mulți ani și nouă, și vizitatorilor și partenerilor noștri!
Loading ...
