Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
nov. 27, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3003 vizualizari
Grupul PDL din Consiliul Județean (CJ) Bihor a reușit să întărâte spiritele în ședința ordinară de marți, 27 noiembrie. A fost o scenă din ciclul „Dacă tăceau, filozofi rămâneau”. La subiectul rectificării de buget, liderul de grup, Ionel Avrigeanu (candidat la un post de deputat), a întrebat conducerea județului despre stadiul lucrărilor de la câteva drumuri, respectiv despre situația financiară a acestor investiții. Printre drumurile vizate se numără și celebra șosea de Tinca, cea despre care fostul președinte al CJ, Radu Țîrle (acum consilier județean și candidat PDL pentru un fotoliu de senator în colegiul în care luptă și șeful de cabinet al președintelui CJ, Cristian Bodea), spunea în ultima vreme că a reușit să o rezolve prin diplomație, firm Strabag lucrând acolo „fără bani”. Doar că acest „fără bani” începe să se întoarcă, aparent, împotriva CJ Bihor, instituția fiind nevoită încet-încet să achite facturile aferente investiției. Enervat de modul în care pedeliștii au pus problema, dar păstrându-și calmul, Cornel Popa l-a informat pe Avrigeanu că județul are 130 miliarde lei de achitat în contul societății Strabag și că trebuie ca CJ să facă rost de acești bani. „Din păcate, firma a fost încurajată să lucreze pe datorie”, a declarat președintele CJ, care se arată optimist că modernizarea drumului de Tinca ar putea continua din primăvara anului 2013. De asemenea, un deziderat al actualei conducei a județului este lichidarea datoriilor către Strabag, iar Popa nu ascunde că îi poartă pică lui Țîrle pentru această moștenire. Deși prezent la ședința de azi și cu toate că a mai vorbit în această campanie electorală despre reușita lui în ceea ce privește drumul de Tinca, ex-liderul CJ nu a luat cuvântul. Tot legat de subiectul drumurilor, Cornel Popa spune că drumul de Padiș este executat în proporție de 97%, că urmează să mai fie făcute alocări în acea direcție și că politica CJ este de a plăti, pe cât posibil, toate facturile.
Surse din Consiliul Județean afirmă că Radu Țîrle ar fi apăsat accelerația în ceea ce privește drumul de Tinca, acceptând chiar și să delase plata lucrărilor efectuate de Strabag, deoarece în vecinătatea șoselei în cauză se construiește o biserică neoprotestantă.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0