Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 23, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1555 vizualizari
Steaua a fost de-a dreptul umilită, scor 1-5, de VfB Stuttgart, îintr-o partidă disputată joi pe Naţional Arena din Bucureşti, în cadrul etapei 5 a Grupei E din Europa League. Cosniderată chiar calificată, situaţia Stelei s-a complicat pentru că Molde a pierdut confruntarea cu Copenhaga, scor 1-2, iar liderii din România vor juca meciul decisiv pentru calificarea in primăvara europeana în Danemarca.
Reghecampf a început cu 3-4-3-ul devenit clasic de acum, insa alegerea lui Reghe s-a dovedit total nepotrivita. Nemţii i-au aplicat Stelei o corecţie, cu scenariul black
Şvabii au si deschis scorul repede, când nici nu se aşezaseră echipele în teren. La fel ca în Germania s-a marcat după un corner numai că marcatorul, n-a mai fost Ibisevici, ci Tasci. În minutul 18 scorul a luat proporţii. Din centrarea lui Kuzmanovici, Harnik a punctat cu o lovitură de cap. Coşmarul a continuat peste alte 5 minute, când au intrat în scenă cei doi japonezi. Fundaşul Sakai a făcut 3-0 cu un şut fenomenal de la 20 de metri, iar in minutul 31 conaţionalul sau Okazaki a marcat cu capul pentru 0-4!
Reghecampf a mutat, aruncându-i in lupta pe Costea şi Prepeliţă, dar cei care au înscris au fost tot nemţii. Okazaki a punctat în minutul 55, după o pătrundere a lui Harnik. Consolarea a venit de la Costea care a marcat in minutul 83 cu un şut plasat de la marginea careului.
Steaua – Stuttgart 1-5, iar trupa din Ghencea e obligată să nu piardă la Copenhaga pentru a merge în primăvara europeană. Sau să piardă, dar doar la un gol diferenţă şi cu gol marcat 2-1, 3-2, 4-3.. Mai există un scenariu, acela în care Stuttgart nu o învinge pe Molde, iar atunci, indiferent de rezultatul meciului cu Copenhaga, Steaua merge în 16-imile Europa League.
Cu o etapa înainte de final, clasamentul Grupei E arată astfel:
1. Steaua – 10 puncte (golaveraj 8-8)
2. Stuttgart – 8 puncte (golaveraj 9-5)
——————–
3. Copenhaga – 7 puncte (golaveraj 4-5)
4. Molde – 1 punct (golaveraj 5-8)
nov. 04, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 12, 2024 0
sept. 27, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0