Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1485 vizualizari
După o pauză de 4 ani, în care a ocupat alte funcții la București, democrat-liberala Ionela Bruchental (foto) a prins din nou gustul Parlamentului României și va candida în Colegiul deputațial 7 Oradea. După ce a văzut cine îi sunt contracandidații și analizând oferta USL pentru municipiu, fostul deputat din perioada 2004 – 2008 a tras deja concluziile principale: oferta este o „ciorbă reîncălzită” pe care liberalii au tot servit-o populației de acum 8 – 12 ani, iar candidații pe Oradea sunt „clone nereușite” ale primarului Ilie Bolojan. Ionela Bruchental este, oarecum, pe aceeași lungime de undă cu fostul ei coleg de partid, Mircea Matei, cel care, tot joi (link), a criticat strategia electorală folosită de social-liberali în Oradea. Cu alte cuvinte, Opoziția critică faptul că oamenilor li se induce în subconștient că (numai) parlamentarii liberali și social-democrați pot ajuta comunitatea de la București, că ei vor face o transfuzie de bunăstare spre Oradea și că ar fi singurii care pot ajuta cu fonduri administrațiile locale bihorene. Cât despre alipirea imaginii candidaților USL de cea a primarului Bolojan, Bruchental le transmite candidaților alianței de la Putere că „alegerile locale s-au terminat în iunie, că cetățenii orașului Oradea și-au ales un primar și o majoritate în Consiliul Local, în a căror atribuții intră exact gestionarea treburilor orașului”. De asemenea, candidata din Colegiul 7 spune că un parlamentar sau o majoritate parlamentară pot face este să adopte legi și respectarea lor de așa manieră încât România să beneficieze de credibilitate pe plan extern, rezultatul fiind atragerea de fonduri europene inclusiv pentru Municipiul Oradea. În opinia Ionelei Bruchental este „o minciună îmbrăcată într-un ambalaj strălucitor să induci ideea că poți ajuta comunitățile locale atâtat timp cât tu ca și parlamentar faci parte dintr-o formațiune care demonstrează că de 6 luni nu faci altceva decât să deschizi conflicte cu factorii decizionali europeni în condițiile în care în aceste luni fondurile de la UE au fost blocate”. Fostul deputat PDL le cere useliștilor garanții că vor face în următorii 4 ani ceea ce nu au făcut până acum, în ciuda faptului că aveau Guvernul la dispoziție și solicită finanțarea investițiilor demarate în timpul guvernării democrat-liberale și blocate după preluarea de către USL a Puterii. Bruchental crede că bihorenii (inclusiv orădenii) vor fi duși de nas de USL și spune că nu este norma ca „primarul (Bolojan) să țină de mână parlamentarul pentru ca acesta să știe ce are de făcut”. Întrebată pe față dacă crede că, în caz că useliștii care candidează vor ajunge în Parlament, succesul lor se va fi datorat imaginii șefului Primăriei Oradea, Ionela Bruchental a declarat pentru bihorstiri.ro că este evident că potențialii candidați și senatori social-democrați ai municipiului se agață de imaginea bună a lui Ilie Bolojan, așa cum candidații din celelalte colegii bihorene se agață de imaginea președintelui CJ, Cornel Popa. După cum observă democrat-liberala, acest cordon ombilical de imagine nici nu poate fi negat atâta timp cât USL a organizat cele două prezentări/lansări de candidați în sala mare de la Consiliul Județean, respectiv la sediul Primăriei Municipiului Oradea.
mart. 05, 2017 0
mart. 01, 2017 0
iul. 11, 2016 0
feb. 08, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0