Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 01, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1624 vizualizari
O parte a campaniei electorale premergătoare alegerilor parlamentare, în Oradea, va fi dusă tot pe subiectul societății de termoficare. Călin Mocan (foto), candidat în Colegiul 9 din municipiu, a adus azi (1 noiembrie) în atenția opiniei publice un amănunt interesant și a acuzat Municipalitatea că banii obișnuți din vânzarea certificatelor de emisie noxe vor fi „deturnați”. Așa cum și bihorstiri.ro informa la momentul respectiv, Consiliul Local (CL) a aprobat în ședința din octombrie vânzarea a 646.357 certificate emisii gaze cu efect de seră. Scopul declarat al acestui demers este obţinerea de lichidităţi pentru achiziţionarea a 5.000 t păcură pentru perioada octombrie-decembrie 2012.
Mai avea rost?
Potrivit lui Mocan, în mod cel puțin interesant, tot în acea perioadă, Guvernul Ponta adopta o ordonanță de Urgență „privind aprobarea scoaterii de la rezerva de stat, sub formă de împrumut, până la 31.03.2013, a mai multor cantităţi de combustibili pentru operatorii economici producători de energie, cota alocată Electrocentrale Oradea fiind de 60.000 t cărbune si 6.500 tone păcură”. Candidatul PDL spune că, „a doua zi, în 18 octombrie, Direcţia Economică a Primăriei întocmea Raportul de specialitate privind mandatarea Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la Electrocentrale pentru valorificarea celor 646.357 certificate în scopul achiziţionării celor 5.000 t de păcură solicitate”. Democrat-liberalului i se pare bătător la ochi că, deşi Guvernul a fost de acord cu sprijinirea CET-ului orădean cu o cantitate de combustibil, aleșii locali „aprobă cu ochii închişi hotărârea aferentă Raportului de specialitate” privind vânzarea certificatelor de emisie noxe. De asemenea, în aceeaşi zi de 23 octombrie (ziua ședinței CL Oradea), AGA de la Electrocentrale aprobă vânzarea pachetului de certificate în scopul „achiziţionării unui stoc de păcură”, dar fără a mai fi menţionată cantitatea concretă, deși în prooiectul de HCL figurează în mod clar: 5.000 tone. Reprezentantul PDL Bihor a mai arătat că, în 24 octombrie, pe site-ul Electrocentrale Oradea SA figura deja anunţul de intenţie privind vânzarea a 646.357 certificate emisii gaze cu efect de seră, şedinţa de prezentare a ofertelor fiind stabilită pentru 26 octombrie. „În condiţiile adoptării OUG 60, prin care se alocau de la rezerva de stat pentru Electrocentrale Oradea 6.500 tone de păcură, ce rost mai avea vânzarea de certificate pentru obţinerea de lichidităţi în vederea achiziţionării a altor 5.000 t păcură?”, s-a întrebat joi Mocan, precizând că cota de asemenea certificate alocată gratuit României va scădea drastic începând cu anul viitor și că preţul de tranzacţie al acestora „va creşte alarmant”. Pedelistul (candidat în Colegiul 9) precizează că, potrivit datelor din Raportul de specialitate aferent proiectului de vânzare a certificatelor, CET Oradea va trebui sa achiziţioneze de pe piaţă, până în aprilie 2013, un număr de 1.034.037 certificate pentru anularea emisiilor poluante din 2012. „În acest caz cum poate fi interpretată decizia vânzării celor 646.357 certificate la preţuri estimate între 7,5 – 7,8 euro/buc şi răscumpararea lor, peste numai câteva luni, la preţuri cu siguranţă mult mai mari?”, întreabă Călin Mocan.
Deturnare de fonduri?
Acestuia i se mai pare ciudat că Executivul Primăriei Oradea, deși, de regulă, subliniază sprijinul primit de la București de la Guvern, nu a spus nimic despre ajutorul de 6.500 t păcură, respectiv 60.000 t cărbune pentru demararea încălzirii centrale în oraș. În opinia PDL, „…sumele obţinute nu pot fi utilizate pentru achiziţionarea de păcură, ci exclusiv pentru dezvoltarea de proiecte ce vizeaza investiţii de mediu şi schimbări climatice”, după cum se stipulează în Regulamentul UE nr. 1031/2010 a CE pentru aplicarea Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi Consiliului,de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră.
De unde va scoate bani Electrocentrale Oradea SA?
Deosebit de preocupat de soarta CET (n.b.: care a fost în vizorul PDL și în campania pentru alegerile locale din acest an), Călin Mocan a creionat și situația rambursărilor pe care societatea de pe Șoseaua Borșului va trebui să le facă într-un termen relativ scurt. „Ţinând cont de faptul ca împrumutul de la rezerva de stat trebuie restituit până la 31 martie 2013, dar şi de obligativitatea restituirii până la 31 mai 2013 a aceleiaşi cantităţi aferente împrumutului similar acordat prin OUG nr. 122/27.12.2011 (pentru păcura necesară perioadei octombrie-decembrie 2011), din ce resurse îşi va achita Electrocentrale Oradea obligaţiile scadente de plată care se vor suplimenta cu încă aproximativ 10 milioane euro?”, și-a pus întrebarea tânărul politician. Acesta spune că, pe lângă aceste datorii, CET Oradea mai are de dat rezolvat și problema celor 30.000 t de cărbune împrumutate din aceeaşi sursă în anul 2011, respectiv a celor 60.000 t de cărbune din anul 2012. Aceste cantități vor trebui restituite până la 31 martie 2013, respectiv 31 mai 2013. Tot referitor la situația financiară a Electrocentrale Oradea SA, Călin Mocan săune că societatea „nu se mai poate împrumuta din bănci în condiţiile în care datoriile termocentralei către furnizorii de cărbune şi păcură se ridică la 91,5 milioane lei”. Motiv pentru care pedelistul trage un semnal de alarmă: „De unde va obţine Electrocentrale în luna aprilie 2013 lichidități de cel puţin 10 milioane euro necesare achiziţionarii celor 1.034.037 certificate EUA pentru anularea emisilor poluante din 2012?”. Mocan a mai declarat că CET-ul riscă penalizăru uriașe dacă nu va face rost de banii respectivi căci, conform Protocolului de la Kyoto, fiecare certificat lipsă este penalizat cu 100 de euro. Adică amenda ar putea fi de peste 100 milioane euro.
Menționăm că jurnaliștii orădeni au încercat în mai multe rânduri să provoace furnizarea de informații referitoare la situația CET, atât în contextul iminentei pierderi a licenței, cât și în cel al venirii sezonului nou de încălzire. Deși este probabil cea mai spinoasă problemă a Oradiei, Primăria încă nu s-a mișcat în privința informării cetățenilor despre situația generală a firmei care trebuie să asigure apa caldă și încălzirea centrală. La începutul lunii octombrie, primarul Ilie Bolojan a promis că va organiza o conferință de presă specială dedicată acestui subiect, însă acest lucru încă nu s-a întâmplat. Între timp, CET a început să dea căldură orădenilor.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0