Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 30, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1320 vizualizari
În ultima zi dedicată acestei operațiuni, 30 octombrie, candidaturile social-democraților, liberalilor și conservatorilor din Bihor au fost înregistrate la Biroul Electoral Județean (BEJ). Marți, cu puțin după ora 13, în frunte cu liderii Cornel Popa, Ioan Mang și Traian Bodea, candidații USL au fost prezenți la depunerea dosarelor care urmează să fie analizate de membrii BEJ, urmând ca, cel târziu mâine, să fie afișate deciziile privind potențialii deputați și senatori. La ieșirea din șediul BEJ, după poza de grup, președintele PNL Bihor, Cornel Popa, a declarat că USL se gândește să câștige mandatele din tot județul, „fără excepție”. Totuși, fostul senator recunoaște că în cele 3 colegiil din nordul județul (n.b.: Senat 1 și Camera Deputaților 1 și 2) există „cea mai mare doză de risc”. În rest, uesliștii nu exclud să câștige cele mai multe colegii direct, cu majoritatea simplă a voturilor alegătorilor, fără ca mandatele să ajungă în faza loteriei redistribuirii. „Datoria noastră ar fi de a conjuga eforturile astfel încât să facem 50% + 1 în toate colegiile. Asta ve depinde și de evoluția situației politice de la centru. Știm foarte bine că asta se repercutează în teritoriu, dacă cumva sunt evoluții nefericite la centru. Dar sper ca acest lucru să nu se întâmple. În rest, avem datoria să maximizăm rezultatul și asta cu toate forțele”, a precizat Popa. Au mai fpst alături de candidații social-liberali președintele PNL Oradea, Ilie Bolojan, cel al PSD Oradea, Ovidiu Mureșan, respectiv consilieri locali și județeni ai USL. De asemenea, înainte de depunerea oficială a candidaturilor (bineînțeles doar pentru a se asigura că BEJ funcționează ca la carte), au trecut pe acolo prefectul Claudiu Pop și subprefectul Cristian Bitea.
Social-liberalii care vor cere voturile bihorenilor în data de 9 decembrie sunt: Traian Bodea (PC – Colegiul 1 Senat), Cristian Bodea (PNL – Colegiul 2 Senat), Valeriu Boeriu (PNL – Colegiul 3 Senat) și Florian Bodog (PSD – Colegiul 4 Senat), iar pentru Camera Deputaților „concurează” Claudiu Cearnău (PNL – Colegiul 1), Ovidiu Bezi (PNL – Colegiul 2), Lucia Varga (PNL – Colegiul 3), Gheorghe Costin (PNL – Colegiul 4), Bogdan Gheorghe (PSD – Colegiul 5), Ioan Roman (PSD – Colegiul 6), Sonia Drăghici (PSD – Colegiul 7), Ioan Cupșa (PNL – Colegiul 8) și Florica Cherecheș (PNL – Colegiul 9).
[nggallery id=1320]
Se pare că șirul depunerilor de candidaturi s-a și încheiat. După ce, ieri, au trecut pe la BEJ cei de la UDMR, ARD, PPMT și PPDD, azi, după USL, reprezentanții PRM vor fi cei care se vor înscrie oficial în cursa electorală din 9 decembrie. Termenul limită este 30 octombrie ora 24.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0