Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 29, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 908 vizualizari
Din anul 2010, Universitatea din Oradea face parte din asocierea de instituții de învățământ superior care derulează proiectul „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar” (foto – rifse.uaic.ro). Acesta a intrat în ultima fază de implementare, care va avea loc până în data de 1 decembrie și care va presupune cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului. Proiectul finanțat prin POSDRU vizează dezvoltarea competenţelor profesionale a 1.400 de educatori, institutori şi învăţători, prin participarea gratuită la un program acreditat de formare continuă în sistem e-learning, la distanță. Concret, proiectul își propune acordarea de subvenţii (1.600 lei neimpozabili) care permit achiziţia personală a echipamentelor tehnice necesare accesării platformei BlackBoard a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (lider de proiect) şi gratuitatea formării continue printr-un program de formare de lungă durată, acreditat. Dascălii participanți nu au, practic, de suportat niciun fel de costuri. Potrivit datelor furnizate de Lidia Bourceanu, responsabil informare/promovare, cursanţii vor beneficia şi de credite profesionale transferabile în raport cu numărul de module urmate și absolvite. În august, 1.301 persoane au fost selectate pentru a fi parte a proiectului. Ele au fost împărțite în 42 de grupe, primesc sprijin tehnic şi interacţionează unii cu alţii pe forumul platformei BlackBoard a Universității „Cuza”. Până în iunie 2013, cei în cauză vor parcurge alte două module. Este vorba despre „Proiectarea, organizarea şi evaluarea activităţilor didactice” (110 ore/30 credite) și „Management şi comunicare” (112 ore/30 credite). De menționat că acest proiect cu bani de la Uniunea Europeană se adresează unui public țintă cu o mobilitate mai redusă, cu constrângeri temporale și mai ales materiale, dispersat pe un spațiu vast. Proiectul este implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0