Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 21, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1338 vizualizari
De ani de zile, Spitalul Clinic Județean de Urgență de la Oradea se află în șantier. Printr-o serie de finanțări (majoritatea de la Ministerul Sănătății, dar și prin diverse sponsorizări atrase de unii medici), unitatea de pe str. Gheorghe Doja s-a dotat și s-a recoafat. Și acum, o parte a spitalului (care a fost dat în folosință în anii ’80) răsună de utliajele cu care muncitorii lucrează. Recent, managerul Gheorghe Carp a făcut o prezentare a stadiului proiectului investițional de la Staționarul 1, acolo unde, pe lângă sistemul nou de lifturi (link) și în afară de modernizarea blocului operator din bani europeni (cu cofinanțare de la Municipalitate), sunt în curs mai multe schimbări. Astfel, la etajul 1 din corpul B (cel pe care urmează să apară și heliportul finanțat de Rompetrol) a fost deja amenajat un vestiar modern destinat cadrelor sanitare. În același timp, la etajul 2 (unde era până acum Secția de Urologie) se va muta Secția de Gastroenterologie. Potrivit dr. Carp, aici se intenționează instituirea unei gărzi pentru endoscopia intervențională. Astffel, cazurile de hemoragie internă vor putea fi rezolvate rapid, endoscopic. Această parte a investiției s-ar putea finaliza până pe la mijlocul lunii noiembrie. La Staționarul 1, etajul 3 al corpului B va aparține Sălii de chirurgie cardiovasculară/coronarieni. Aici, conform celor relatate de manager, vor fi 4 paturi destinate cardiologiei intervenționale (dotate high-tech), două încăperi mari prevăzute cu angiografe, dar și săli de operație. Totodată, la etajul IV, unde funcționa Secția de terapie intensivă, va deveni „casa” blocului operator central. Directorul general al Spitalului Județean a precizat că aici vor funcționa 10 săli de operație, locul fiind prevăzut cu flux de aer laminar asigurat printr-un aparat de protecţie microbiologică. Lucrările aflate acum în derulare la Staționar 1 sunt în valoare de 6.761.634 lei, executantul fiind firma Eurocib.
[nggallery id=1294]
iul. 08, 2024 0
dec. 11, 2023 0
apr. 27, 2023 0
dec. 21, 2020 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0