Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 13, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1562 vizualizari
Despre modul în care Oradea și-a sărbătorit ziua în anul 2012 se va vorbi mult și va rămâne mult timp în amintirea tuturor: autorități locale, cetățenii orașului, dar și Casa Regală a României. Vineri, 12 octombrie, după ce întreaga zi a fost marcată de prezența celor pe care Regele Mihai I i-a trimis aici pentru a răspunde astfel invitației Primăriei, seara a mai rezervat un eveniment special: concertul festiv ocazionat de dezvelirea statuii Regina Maria. La teatrul cu același nume, mare parte din lumea bună a municipiului s-a înghesuit pentru a asista la același concert la care au mers și Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae, respectiv arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, nepoata reginei omagiate. Concertul orchestrei simfonice de la Filarmonica de Stat din Oradea, aumplut sala de spectacole a Teatrului Regina Maria, iar evenimentul a fost ca scos din filmele de epocă: întreaga audiență a apluadat îndelung membrii Casei Regale, Oradea reușind un fel de continuare pentru gala de la București din 2011, când Regele Mihai I a fost sărbătorit la Operă cu ocazia zilei sale de naștere. Desigur, evenimentul de la Oradea a fost legat mai ales de dezvelirea statuii Reginei Maria. Printre oamenii importanți care au fost la concertul simfonic festiv se numără primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Ovidiu Mureșan și Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa, episcopul ortodox al Oradiei, PS Sofronie sau șeful IPJ Bihor, chestor Liviu Popa. Tot aseară, Municipalitatea a invitat importanții oaspeți la un dineu la cel mai nou hotel din oraș, Hilton Doubletree.
În timp ce lumea bună se distra în stilul ei la Teatrul Regina Maria, lumea la fel de bună, dar ceva mai tânără și-a găsit loc în primitorul Parc 1 Decembrie, acolo unde manifestările au căpătat sens dublu: una dintre ultimele zile din ediția din acest an a festivalului Toamna Orădeană, respectv Ziua Oradiei. Programul muzical oferit a constat în recitalurile Vivere, Ana Maria (cea care a compus și cântat și imnul Toamnei orădene), Direcția 5 și Vama. Principalele vedete ale serii au revenit, aparent, cu mare plăcere la Oradea, show-urile încingând bine de tot atmosfera și oferind șansa celor ieșiți din case să cânte câteva dintre cele mai consacrate refrene ale lor. Atât fanii pieselor mai lacrimogene (marca Direcția 5), cât și cei cărora încă le e dor de atmosfera de mișto creată de Vama Veche pe vremuri au avut motive de bucurie. S-a putut remarca faptul că, deși tocmai a aflat că a pierdut o sumă frumușică de bani din cauza brokerului Cristian Sima, cântărețul Tudor Chirilă nu s-a arătat tracasat de problemă, dovedind că este un artist profesionist și ducând la bun sfârșit spectacolul-cap de afiș.
Programul serii de vineri s-a întins până după miezul nopții, iar focurile de artificii promise de Primărie au avut loc pe la ora 12:30.
[nggallery id=1277]
Pentru mai multe imagini de la evenimentele în aer libera organizate în acest weekend în Parcul 1 Decembrie, accesați partyoradea.ro. Sâmbătă, 13 octombrie, în penultima zi a festivalului Toamna Orădeană, pe scena din parc vor urca Meda Music, Red Wine, Ternipe și Ovidiu Lipan Țăndărică împreună cu Bosquito.
iul. 20, 2023 0
ian. 22, 2021 0
mai 05, 2020 0
feb. 20, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0